fbpx
7.5 C
Бэлць
luni, mai 13, 2024

/VIDEO/ Un tânăr din Soroca a luat credite în valoare de 750 de mii de lei folosind acte de identitate străine. A prejudiciat 36 de oameni

Citește și:

Un tânăr de 20 de ani din Soroca a fost trimis pe banca acuzaților după ce a contractat credite din numele a 36 de persoane. În total, victimele au fost păgubite cu peste 750.000 lei. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Special (PCCOCS) a început cercetările în luna mai curent. Schema a fost pusă la cale de tânărul de 20 de ani care și-a recunoscut vina și care anterior a mai fost judecat pentru o escrocherie asemănătoare. Acesta acționa împreună cu alți patru complici, doi băieți și două fete. 

Acțiunile de înșelătorie au început la începutul anului curent. Învinuiții acționau în mai multe raionale ale republicii.  Majoritatea victimelor sunt studenți la colegii din capitală, precum și un bărbat cu dizabilități severe, în total 36 la număr.

„Aceștia pretindeau că aveau nevoie să primească transferuri bănești de peste hotare, iar limita admisibilă ar fi fost depășită.  În acest scop, victimele erau rugate să le dea datele personale din buletinul de identitate, apoi le fotografiau fața, din mai multe unghiuri, după care le „mulțumeau” cu a câte 200-300 lei pentru ajutorul acordat.  În realitate, învinuitul le solicita aceste date pentru ca să le creeze cont la compania de creditare, prin aplicația telefonică. Ulterior, acesta completa electronic un formular al companiei, din numele victimelor, fără ca acestea să cunoască. În câteva zile, iar uneori în aceeași zi, acesta primea aprobarea companiei și extrăgea banii din bancomat”, se arată în comunicatul de presă.

Câteva luni mai târziu de la momentul în care victimele oferea datele din buletinul de identitate au fost anunțate de o companie de creditare că le datorează câte circa 20.000 lei, iar în unele cazuri circa 9.000 sau 45.000 lei. Aceștia au depus plângeri penale, iar oamenii legii au început cercetările.

Urmarea a investifagațiilor făcute s-a stabilit că tânărul a absolvit studiile gimnaziale, iar anterior a fost trimis în judecată pentru o altă escrocherie și obținere a creditelor prin înșelăciune. Acesta-și recunoaște vinovăția, în rolul de lider al acesteia, iar în privința altor doi tineri și două tinere investigațiile penale continuă.

Banii care au fost extrași din bancomate și au fost folosiți atât pentru nevoi personale, cât și pentru distracții, inclusiv prin închirierea mașinilor de lux (spre exemplu, la întrevederea cu o victimă, s-a prezentat la volanul unui Porsche).

La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv, în așteptarea pronunțării hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit legii, escrocheria comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu amendă de 42.500-67.500 lei sau cu închisoare de la 1 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Dorului

Într-o lume tot mai dominată de digitalizare şi inteligenţa artificială, un pilon al sensibilităţii umane rămâne dorul, acel sentiment...

/VIDEO/  Premieră la Naționalul Bălțean. „Omul care aduce ploaia” va fi jucat pe 16 mai

„Lăsați-mă în pace. Da, Da, eu îl iubesc și ce  mai vreți de la mine. – Ați auzit, băieți,...
  sursa: cursbnm.md