fbpx
11.1 C
Бэлць
miercuri, mai 8, 2024

/VIDEO/ Zilele carierei la USARB au culminat cu Ziua ușilor deschise. Viitorii studenți au făcut cunoștință cu ofertele educaționale

Citește și:

Drept, științe reale, arte sau psihologie. Toate specialitățile din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și-au deschis astăzi ușile pentru cei mai curioși viitori specialiști. Tinerii care au călcat pragul campusului universitar au avut ocazia să afle mai multe despre profesia pe care vor să o îmbrățișeze după absolvirea liceului.

 „În viitor îmi doresc să devin procuror și de aceea și am venit la facultatea de drept, fiindcă vreau să cunosc legea și dau un sfat pentru viitorii studenți care vor să devină viitori juriști, noi putem schimba sistemul politic al Moldovei și putem îmbunătăți legile care sunt scrise în Codul Penal și Codul Civil.”

„Noi putem să vă vorbim despre specialitățile noastre. Avem la Educația timpurie calificarea educator și conducător muzical. Avem învățământ primar cu predare în limba română și în limba rusă și, de asemenea, avem și învățământul dual, în parteneriat cu Dräxlmaier, tehnician mentenanță electro-mecanică, acre se studiază de asemenea aici la colegiu.”

„Consider că este destul de folositor și mi-a plăcut, a fost foarte interesant, nu m-am așteptat că va fi atât de grandios. A fost o experiență foarte bună, pentru că eu m-am uitat ce facultăți, ce oportunități sunt și pot spune că sunt cu perspectivă.”

„Eu consider că este important așa fel de târg pentru persoanele care vin pentru prima dată să vadă cum este la universitate, pentru că este un loc foarte productiv aici.”

Acest eveniment a fost organizat în cadrul Zilelor carierei, desfășurate în perioada 10-13 mai. Iar pentru a trezi și mai mult interes viitorilor studenți, dar și absolvenți, au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor statului și antreprenori.

ALEXEI MITRINIUC, comisar, expert criminalist, secția Cercetări la fața locului: „Astăzi am demonstrat copiilor trusa de marcaj, aparatul Crime-lite 82L, Trusele de depistare a urmelor papilare latente, trusa dactiloscopică, trusa trasologică, aparatul de fotografiat. Totodată doritorii s-au apropiat și au solicitat să le demonstrăm cum se ridică o urmă papilară latentă, ceea ce am făcut.”

În cadrul USARB există patru facultăți. Facultatea de Litere, Facultatea de Științe Reale, Economice şi ale Mediului, Facultatea de Ştiințe ale Educației, Psihologie şi Arte și Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagra

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un avion a aterizat la Istanbul fără roţile din faţă

Un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar...

/VIDEO/ Bălțenii se pregătesc pentru Paștele Blajinilor. Cât costă pomenile la piața din Bălți

În aceste zile se fac ultimele cumpărături pentru Paștele Blajinilor. Cele mai căutate produse în această perioadă sunt prosoapele,...
  sursa: cursbnm.md