21°C
Cer fragmentat
Top știri

Vlad Kulminski și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Donald Trump

Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, Vlad Kulminski, și-a prezentat oficial scrisorile de acreditare președintelui Donald J. Trump, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Casa Albă.

În discursul său, ambasadorul a transmis salutul președintei Maia Sandu și a subliniat angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru păstrarea păcii și consolidarea independenței energetice.

De asemenea, i-a mulțumit liderului american, pe care l-a numit „singura persoană capabilă să oprească războiul”, pentru eforturile de mediere a păcii în regiune.

Președintele Trump a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru parteneriatul strategic cu Republica Moldova și a subliniat importanța unei Moldove pașnice pentru securitatea regională.

El a menționat că Administrația sa își propune să obțină o pace durabilă, amintind că a pus capăt deja la șapte conflicte de lungă durată.

Într-un mesaj ulterior, liderul de la Casa Albă a evidențiat relațiile bilaterale de 34 de ani dintre cele două state, fundamentate pe cooperare în domenii precum securitate, comerț, investiții și schimburi culturale, și a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Guvernul Republicii Moldova pentru atingerea obiectivelor comune.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer fragmentat Simte ca 21°C
Umiditate 82%
Vânt 8 km/h NE
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
29°C
0%
Sâm
26°C
0%
Dum
29°C
0%
Lun
30°C
0%
Mar
35°C
0%