13°C
Nori împrăștiați
Top știri

Volodimir Zelenski face prima sa vizită în România

Volodimir Zelenski, face prima sa vizită oficială în România, urmând a fi primit de preşedintele Klaus Iohannis și de premierul Marcel Ciolacu. Totodată, el se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi va susţine un discurs în plenul comun, scrie hotnews.ro

Volodimir Zelenski va fi primit, la ora 13.00, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis, cei doi urmând să aibă convorbiri tete-a-tete şi discuţii oficiale. Ulterior, cei doi şefi de stat vor face declaraţii de presă comune.

Preşedintele Ucrainei se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Alfred Simonis şi Nicolae Ciucă. Un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc, marţi, de la ora 14.00, iar de la ora 16.30 Zelenski va ţine un discurs, au precizat surse politice, pentru News.ro.

Potrivit unor surse, preşedintele Ucrainei ar putea să depună o coroană şi la Monumentul Eroilor din Parcul Carol.

De la ora 17.40, Zelenski va fi primit, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu.

Şeful statului Klaus Iohannis a discutat ultima oară cu Volodimir Zelenski joi, la Summitul Comunităţii Politice Europene care a avut loc în Granada, Spania.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Nori împrăștiați Simte ca 12°C
Umiditate 67%
Vânt 7 km/h E
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%