19°C
Cer fragmentat
Top știri

/VOX-POP/ Ce cred oamenii din satele din nordul țării despre Uniunea Europeană și aderare

În contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, am întrebat locuitori din mediul rural din nordul țării ce știu și ce cred despre Uniunea Europeană. Răspunsurile sunt diferite și reflectă atât lipsa de informare, cât și speranțe sau dezamăgiri legate de traiul de zi cu zi. Pentru unii, Uniunea Europeană rămâne un concept îndepărtat.

„Nu înseamnă nimic. Pensia ne este mică, totul se scumpește pe ce să plătim, cu ce să trăim.”

„Noi suntem tare departe de Uniunea Europeană. Uite am fost în Germania, în Franța, am văzut tot ce se petrece acolo, dar la noi asta nu va fi, trebuie încă tare mult timp să treacă ca și la noi să fie așa. Trebuie mai întâi de la conducere. E drept și noi vedem ce se petrece, am fost prin țările celea, am lucrat și am primit și bani și am trimis acasă și banii care îi făceam acolo, nu ne ajung aici.”

„Eu de exemplu, părerea mea cum a fost cu Uniunea Sovietică așa doresc să fie până la urmă, mi-a fost bine și vreau așa, nimic altceva.”

În același timp, unii privesc integrarea europeană ca pe o șansă, mai ales pentru generațiile tinere. Aceștia spear că apropierea de Uniunea Europeană ar putea ajuta economia, chiar dacă drumul este unul dificil.

„O șansă de a avea o viață mai fericită, o șansă pentru nepoții mei. Copiii de-acuma am doi în România, unul încă e aici. Dar totuși e o șansă bună pentru noi. Depinde de conducerea noastră, dacă ea va fi exigentă vom avea și rezultate. Totul de ei depinde.”

„Un bine la o vreme de nevoie. Este o vorbă în popor prietenul la nevoie se cunoaște. Astăzi noi toți dorim să trăim mai bine, să fim îndestulați. Într-un fel sau altul se împlinesc acele gânduri.”

„Eu cred că da, dacă vom ajunge. Va pleca tineretul peste hotare, ar face un ban mai ușor. Se va ridica (n.r economia), dacă tineretul va pleca și vor reveni acasă și vor investi, probabil se va ridica.”

La 23 iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și a decis să-i acorde statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer fragmentat Simte ca 18°C
Umiditate 59%
Vânt 12 km/h S
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
18°C
0%
Vin
24°C
0%
Sâm
23°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
21°C
0%