17°C
Nori împrăștiați
Top știri

/VOX POP/ Ce fac bălțenii pe 1 ianuarie: „Se doarme, după ce a servit, lumea se culcă”

„Bună ziua. Pentru început aș vrea să spun că 1 ianuarie e sărbătoarea care o așteaptă orice copil, desigur că pe toți îi bucură. Dacă Moș Crăciun ne-ar aduce și un pic de zăpadă, ar fi cu mult mai interesant. Într-un fel sau altul totul se petrece în felul următor. Toți pe 1 ianuarie umblă în ospeție unul la altul, pentru că pe 31 nu toți încap (în casă), da iată să te duci și să mănânci olivieul lor, dar e la fel la gust, nu cred că vor reuși.”

Ce fac bălțenii pe 1 ianuarie?

„Este tradiția moldovenească, la masă, mâncăm, un pahar de vin, altceva ce.”

„Salatele se termină de mâncat, consumăm dulciuri, în ospeție se umblă la prieteni, la rude. Tradițional ca la toți.”

„ Se trezește dimineața cu noi idei. Dispoziție bună. Ne ducem la neamuri, la părinți să sărbătorim cu ei. Înainte în copilărie așteptam cu nerăbdare dimineața să vină să căutăm sub brad cadourile de la Moș Crăciun.”

Unii, prima zi din an o vor petrece în sânul familiei sau în ospeție la rude și prieteni.

„Se doarme, după ce a servit lumea se culcă și doarme, se odihnește. Am un nepot, că e ziua lui pe 31 decembrie, mergem la mămica acasă, sărbătorim la mămica și aproape de ora 00.00 venim acasă și sărbătorim în familie. După aia, copiii se duc la semănat, ne îmbrăcăm în alte haine, mergem la vecinii împreună care ne cunoaștem de mult timp, și așa…, și a doua zi la lucru.”

„O să mă întâlnesc cu oamenii dragi, cu prietenii, vom sta la masă și o să ne gândim la lucruri bune.”

„O să fiu acasă împreună cu familia, cu soția, lângă sobă. Cu brad, luminițe, jucării.”

„Pe 1 ianuarie o să ne odihnim cu familia, plecăm pe la rude în ospeție. Vom petrece în sânul familiei. Așa cum se cuvine.”

„În primul rând în casă să fie cald. Masa să fi împlinită cu ce e necesar. Și prieteni buni.”

Dar voi ce faceți pe 1 ianuarie?

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Nori împrăștiați Simte ca 16°C
Umiditate 55%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
16°C
96%
Mie
16°C
100%
Joi
11°C
21%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
20%