Astăzi, 28 februarie 2025, Republica Moldova marchează o zi de doliu național în memoria scriitorului și fostului deputat Vladimir Beșleagă, care a decedat la vârsta de 93 de ani. În toate localitățile țării, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova, drapelele de stat sunt coborâte în bernă. La ora 12:00, cetățenii sunt invitați să păstreze un moment de reculegere în onoarea celui care a avut o contribuție semnificativă la cultura și identitatea națională.
Ceremoniile funerare au început la ora 09:30, cu un miting de doliu organizat la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău. Ulterior, la ora 12:00, a avut loc ceremonia de rămas bun la Cimitirul Central de pe strada Armenească, unde Vladimir Beșleagă a fost înmormântat.
Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care ziua de 28 februarie a fost declarată zi de doliu național, subliniind importanța operei și activității lui Vladimir Beșleagă pentru patrimoniul cultural al țării. De asemenea, furnizorul public național de servicii media, Compania „Teleradio-Moldova”, difuzează pe parcursul zilei programe speciale dedicate vieții și operei scriitorului.
Născut la 25 iulie 1931, în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol, Vladimir Beșleagă a absolvit Universitatea de Stat din Moldova în 1955. A debutat editorial în 1956 cu volumul de proză pentru copii „Zbânțuilă”, iar în 1966 a publicat romanul „Zbor frânt”, care i-a adus recunoașterea publicului și a criticilor. De-a lungul carierei, a deținut funcții precum redactor-șef adjunct la revista „Nistru” și director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir”. Între 1990 și 1994, a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, implicându-se activ în Mișcarea de renaștere națională.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.