Republica Moldova marchează astăzi, 17 octombrie, Ziua Internațională a Arheologiei. Anul 2026 a fost unul important pentru cercetarea și protejarea patrimoniului arheologic, fiind deschise peste 20 de șantiere în diferite regiuni ale țării. Totodată, civilizația Cucuteni–Trypillia a fost inclusă în Lista indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, în urma unui demers comun al Republicii Moldova, României și Ucrainei.
Potrivit Ministerului Culturii, una dintre cele mai importante realizări din acest an este includerea civilizației Cucuteni–Trypillia pe Lista indicativă UNESCO, un pas în procesul de promovare și recunoaștere internațională a patrimoniului arheologic din regiune.
Demersul a fost realizat în comun de Republica Moldova, România și Ucraina, țări pe teritoriul cărora s-a dezvoltat această civilizație preistorică, cunoscută pentru ceramica sa decorată și așezările complexe.
Peste 20 de șantiere arheologice au fost deschise în Republica Moldova pe parcursul anului 2026, iar cercetările au adus noi descoperiri care contribuie la înțelegerea istoriei și a modului de viață al comunităților din trecut.
Printre localitățile în care au fost desfășurate săpături și investigații arheologice se numără Costești, Ordășei, Gura Bâcului, Lozova, Saharna și Hansca. Cercetări au avut loc și în zona Valului lui Traian de Sus, unul dintre monumentele istorice importante de pe teritoriul țării.
Descoperirile realizate în cadrul acestor șantiere oferă specialiștilor noi informații despre evoluția comunităților umane și despre patrimoniul cultural al Republicii Moldova.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Arheologiei, Ministerul Culturii a transmis un mesaj de felicitare și apreciere arheologilor și specialiștilor care contribuie la cercetarea, conservarea și protejarea vestigiilor istorice.