8°C
Cer acoperit de nori
Top știri

MEC, în parteneriat cu UNICEF, va înființa centre de resurse în 150 de grădinițe din țară. 43 sunt din nordul țării

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF, va înființa centre de resurse în 150 de instituții de educație timpurie din țară, pentru a promova învățarea prin joc, dezvoltarea socio-emoțională și incluziunea copiilor refugiați sau din medii social-vulnerabile.

Centrele vor funcționa pe tot parcursul zilei, oferind activități educaționale în prima parte pentru copiii din grădinițe, iar în a doua parte pentru copiii din comunități vulnerabile, de altă etnie sau refugiați.

Centrele de resurse vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice pentru activități educaționale, vor dispune de locuri special amenajate pentru lectură, seturi LEGO și DUPLO pentru dezvoltarea abilităților motorii și creative, precum și kituri educaționale pentru profesori și părinți. De asemenea, acestea vor avea în dotare circa 70 de titluri de cărți din programul de educație socio-emoțională și alte cărți pentru stimularea cititului.

Lista grădinițelor selectate poate fi găsită: https://bit.ly/3BsdFez

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
8 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 5°C
Umiditate 78%
Vânt 15 km/h N
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
11°C
0%
Joi
11°C
57%
Vin
12°C
0%
Sâm
11°C
25%
Dum
12°C
0%