30°C
Câțiva nori
Top știri

FIFA și UEFA au exclus toate echipele rusești și echipa națională a Rusiei din toate competițiile

FIFA și UEFA au luat decizia de a exclude toate echipele rusești și echipa națională a Rusiei din toate competițiile organizate de cele două foruri, „până la noi notificări”. Decizia poate duce la excluderea Rusiei din barajul de calificare la Cupa Mondială.

„FIFA și UEFA au decis astăzi împreună că toate echipele rusești, fie echipe reprezentative naționale, fie echipe de club, să fie suspendate de la participarea la competițiile organizate de FIFA și UEFA , până la o nouă notificare. Fotbalul este pe deplin unit și în deplină solidaritate cu toți oamenii afectați din Ucraina. Ambii președinți (ai forurilor) speră că situația din Ucraina se va îmbunătăți semnificativ și rapid, astfel încât fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate și pace între oameni”, a anunțat UEFA într-un comunicat.

Decizia de astăzi poate duce la excluderea naționalei Rusiei din barajul de calificare la Cupa Mondială de fotbal. Pe 24 martie, Rusia trebuia să întâlnească Polonia, la Moscova, în play-off-ul de accedere la Cupa Mondială. Polonia anunțase deja că refuză să joace împotriva Rusiei din cauza invaziei în Ucraina. O altă echipă afectată este Spartak Moscova, care era calificată în optimile de finală ale Europa League, unde urma să întâlnească echipa germană RB Leipzig.

Inițial, FIFA decisese că Rusia va juca meciurile de „acasă” pe teren neutru și fără spectatori, iar la meciurile de fotbal la care participă echipe din Rusia nu se va folosi drapelul Rusiei și nu se va intona imnul. Ulterior, tot mai multe echipe naționale au anunțat că refuză să dispute meciuri împotriva Rusiei, ceea ce a dus probabil la decizia luată astăzi de cele două foruri internaționale.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Sursa: Biziday.md. 

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
30 °C
Câțiva nori Simte ca 29°C
Umiditate 38%
Vânt 12 km/h SV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
29°C
0%
Mie
18°C
62%
Joi
20°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
27°C
0%