26°C
Cer senin
Top știri

Pomenirea Sfântului Mucenic și Apostol Iacov

Sfântul Apostol Iacob a convertit mulți iudei și elini la credința creștină. Atunci când Anania a ajuns mare arhiereu a decis să îl ucidă. Tradiția spune că bătrânii iudeilor i-au spus Sfântului Iacob să urce pe aripa Templului și să spună de acolo împotriva lui Hristos. Acesta a urcat, dar a spus în fața tuturor că Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu. A fost aruncat de pe zidurile templului și omorât cu pietre.

Sfântul Iacob mai este numit și fratele Domnului, acesta fiind fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Potrivit crestinortodox.ro, se spune că cel mai potrivit este numele de văr al lui Iisus Hristos, căci Mântuitorul a venit pe lume pe cale supranaturală, nu a fost rodul legăturii dintre Iosif și Fecioara Maria.

Dacă este găsit sub numele de fratele Domnului este bine de știut că la evrei gradele de rudenie sunt cuprinse doar în cuvântul frate.

Sfântul Sfințit Mucenic și Apostol Iacob este prăznuit pe 23 octombrie; pe 26 decembrie și pe 30 decembrie, împreună cu regele David și Sfântul Iosif; iar în 4 ianuarie împreună cu cei 70 de Apostoli.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
26 °C
Cer senin Simte ca 26°C
Umiditate 35%
Vânt 4 km/h E
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
26°C
0%
Mar
33°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
25°C
0%