23°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Ecologic și econom. Un fermier din Ungheni își încălzește sera cu biomasă

Uniunea Europeană ajută agenții economici din Republica Moldova. Prin intermediul unui program finanțat de UE, Vladislav Glodeanu din satul Vulpești, raionul Ungheni, a reușit să-și instaleze un modul de seră tip bloc. Sistemul de încălzire a serei funcționează pe biomasă.

În seră, fermierul acum crește roșii, iar mărimea acesteia este de 27 de ari.

„Sunt foarte mulțumit că am avut ocazia să particip la acest proiect și am câștigat acest proiect. Am hotărât să construim o seră, așa mai performantă, la noi în regiunea Ungheni așa ceva nu este la nimeni absolut. Am vrut să încercăm să dăm start la o seră mai performantă, cu climă controlată.”

Suma grantului a fost de 30.000 de euro

„Asta e peliculă gonflabilă, se face o pernă de aer pentru păstra temperatura mai bine. Aerul e cel mai bun izolant se socoate. Dacă ferestrele sunt deschise și afară e cald, ele se deschid și bate vântul tare este probabilitatea să se rupă, foarte mare, adică este senzor și de vânt. Când bate vântul, ele automat se închid.”  

Construcția solariului e finanțată de Uniunea Europeană, prin intermediu programului „EU4Moldova: Regiuni Cheie” implementat de PNUD și UNICEF.

Lilia Surdu, coordonatoarea programelor de granturi EU4Moldova Regiuni Cheie: „Domnul Glodeanu este unul dintre acești beneficiari și dumnealui și-a propus să creeze o seră de tip nou, seră de tip bloc, cu un sistem de încălzire bazat pe biomasă. Aceasta ar trebui să fie mult mai eficientă din punct de vedere energetic și să-i ofere mai multe cicluri de creștere a recoltelor.”

 În cadrul programului de granturi au beneficiat 55 de persoane.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
23 °C
Cer senin Simte ca 23°C
Umiditate 48%
Vânt 5 km/h NE
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
23°C
0%
Mar
33°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
25°C
0%