6°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Punem sau nu fular la gurița copilului? Sfatul medicului

Crezi că un fular pus peste gura şi nasul copilului îl vor proteja mai bine în zilele friguroase? Crezi că în acest mod  micuțul tău nu va răci? Sunt doar câteva dintre dileme cu care se confruntă majoritatea mămicilor. Însă potrivit medicilor, acesta este un „obicei” des întâlnit în rândul părinților, care face mai mult rău decât bine sănătății copilului, scrie mamaplus.md.

„La guriță fularul se leagă doar atunci când temperaturile de afară ajung sub -10 grade Celsius. Pe nas, însă, legarea fularului este INTERZISĂ.” , spune medicul – pediatru Mihai Stratulat.

Mai mult, doctorul susține că din cauza contrastului de temperatură, se formează aburi, care fac acel fular să se umezească. Prin urmare, copilul ajunge să inspire aer rece și, în plus, umed – ceea ce e și mai rău. Astfel, oricât de frig ar fi afară, nu îi pune fularul peste nas şi peste gură. Mai bine, îmbracă-l corect! Asigură-i încălţăminte confortabilă şi caldă, şi ai grijă să poarte numărul corect. Atât un număr mai mare, cât şi unul mai mic va duce la îngheţarea picioarelor copilului.

Trebuie să fie bine îmbrăcat în partea de sus, însă asta nu înseamnă că trebuie să fie înfofolit. Un maiou, o bluză cu mânecă lungă şi un pulover subţire (sau un fleece) îi vor fi de ajuns pe sub o haină călduroasă de iarnă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
6 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 3°C
Umiditate 90%
Vânt 18 km/h NV
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
7°C
0%
Sâm
11°C
3%
Dum
13°C
0%
Lun
12°C
100%
Mar
13°C
28%