/VIDEO/ A început Summitul UE – Republica Moldova la Bruxelles. Maia Sandu discută cu liderii europeni despre aderare și reforme

Citește și:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la sediul Consiliului European din Bruxelles, unde participă la Summitul UE – Republica Moldova. Șefa statului a fost întâmpinată de președintele Consiliului European, António Costa, și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană reprezintă un format de dialog la nivel înalt între Chișinău și Bruxelles și reflectă aprofundarea relațiilor dintre cele două părți, precum și angajamentul Republicii Moldova de a deveni stat membru al Uniunii Europene.

Reuniunea din acest an are loc la doar o săptămână după deschiderea oficială a negocierilor de aderare pe primul grup de capitole, „Valori fundamentale”, considerată o etapă importantă în procesul de integrare europeană a țării.

- Advertisement -

În cadrul summitului, liderii vor discuta despre următoarele etape ale negocierilor de aderare și despre agenda de reforme pe care Republica Moldova trebuie să o implementeze. Potrivit autorităților, atât Comisia Europeană, cât și Consiliul European au confirmat că Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor pe toate grupurile de capitole, în conformitate cu principiul evaluării pe bază de merit.

Pe agenda discuțiilor se regăsesc și subiecte ce țin de situația regională, cooperarea în domeniul securității și apărării, consolidarea securității energetice și sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

La finalul summitului, liderii participanți vor adopta o declarație comună și vor susține o conferință de presă în care vor prezenta principalele concluzii ale reuniunii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Amenzi de peste 25 de mii de lei aplicate de inspectorii de mediu din Bălți. Prejudicii de aproape 69 de mii de lei...

Inspectorii de mediu din Bălți au desfășurat recent acțiuni de verificare și control în teritoriu pentru a monitoriza respectarea...

/ANALIZĂ/ Administratorii statului. Cât câștigă și ce declară directorii care conduc companiile publice din nordul Moldovei

În declarațiile de avere pentru anul 2025, directorii a cinci companii și instituții publice cu sediile în nordul Republicii...
  sursa: cursbnm.md