16°C
Cer fragmentat
Top știri

A murit Alexandru Cazacu, chitaristul legendarei formații „Noroc”

Chitaristul Alexandru Cazacu, membru al formației „Noroc”, în timpul unui concert.

Muzica ușoară din Republica Moldova este în doliu. Renumitul chitarist Alexandru Cazacu, membru al legendarei formații „Noroc”, s-a stins din viață. Artistul, considerat o figură emblematică a scenei muzicale autohtone, a contribuit la formarea inconfundabilului sunet „Noroc”, alături de maestrul Mihai Dolgan.

Născut la 7 noiembrie 1949, în satul Acui, raionul Cantemir, Alexandru Cazacu și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie. După studii la școlile „E. Coca” și „Ștefan Neaga”, și-a cumpărat prima chitară din banii câștigați la un concurs de baianiști — moment care i-a schimbat destinul.

În perioada 1969–1980, Cazacu a fost chitaristul solo al formației „Noroc”, cu care a participat la turnee și festivaluri internaționale, inclusiv la cel de la Bratislava. De-a lungul carierei, a colaborat cu nume sonore precum Iurie Antonov, Sofia Rotaru, „Mondial” și „Phoenix”.

După o perioadă petrecută peste hotare, s-a întors la Chișinău, unde a activat ca regizor de sunet la Palatul Republicii. În 2008, alături de fratele său Anatol, a lansat albumul „Remember”, o colecție de reinterpretări ale pieselor clasice „Noroc”.

Pentru contribuția sa remarcabilă la cultura muzicală națională, în 2009 a fost distins cu titlul onorific „Artist al Poporului”.

„Prin dispariția sa, cultura muzicală a Republicii Moldova pierde un artist de mare talent și rafinament, un om care și-a dăruit întreaga viață scenei și publicului”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer fragmentat Simte ca 15°C
Umiditate 52%
Vânt 7 km/h NV
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
15°C
0%
Mar
21°C
0%
Mie
21°C
0%
Joi
21°C
0%
Vin
22°C
0%