14°C
Cer fragmentat
Top știri

Abuz de putere și delapidare în proporții de peste 46 de milioane de lei. Învinuitul – trimis în judecată

Procuratura UTA Găgăuzia anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei privind infracțiunea de abuz de serviciu – adică folosirea intenționată de către o persoană care gestionează o organizație comercială, a situației de serviciu, în interesul terților cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Potrivit acuzării, în perioada 2017 – 2020, făptuitorul care exercita funcția de director al unei societăți comerciale din orașul Comrat, împreună cu alte persoane, prin abuz de serviciu a autorizat transferuri nejustificate de fonduri de pe contul societății pe care o gestiona pe contul altei entități economice unde activa o persoană apropiată acestuia.

Mai mult, au fost încheiate contracte fictive care au adus compania în stare insolvență, iar în consecință a fost intentarea procedura de insolvabilitate.

Directorul intenționat a tăinuit discrepanța existentă între datele din rapoartele financiare, astfel cauzând fondatorilor întreprinderii prejudicii materiale în proporții deosebit de mari, în sumă de peste 46 milioane lei.

Același bărbat este acuzat de săvârșirea infracțiunii de delapidare a averii străine, prejudiciind un fondator cu peste 600 mii lei.

În cadrul cauzei penale, pentru asigurarea confiscării bunurilor infracționale și repararea prejudiciilor părților vătămate, au fost aplicate sechestre pe bunurile imobile în valoare de peste 46 milioane lei al căror beneficiar efectiv este învinuitul.

Făptașul, care pledează nevinovat, pentru faptele comise riscă închisoare de până la 12 ani – pentru delapidare, iar pentru infracțiunea de – abuz de serviciu, legea prevede amendă în mărime de până la 57 500 lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer fragmentat Simte ca 13°C
Umiditate 74%
Vânt 16 km/h S
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
23°C
0%
Sâm
20°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
14°C
0%