18°C
Nori împrăștiați
Top știri

O grădiniță din Fălești va fi eficientizată energetic

În orașul Fălești vor începe, în curând, lucrările de construcție-montaj în cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii urbane prin termoizolarea grădiniței publice din cartierul Gara Fălești”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Marți, 9 aprilie curent, în incinta Primăriei orașului Fălești a avut loc o ședință pentru inițierea lucrărilor de construcție-montaj în cadrul acestui proiect de dezvoltare urbană. Reprezentanții ADR Nord, reprezentanți ai autorităților publice centrale și autoritatea publică locală, antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor de construcție-montaj și alte părți implicate au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune în procesul de implementare a contractului de antrepriză semnat recent.

Conform contractului de antrepriză, în decurs de șase luni, urmează să fie construit acoperișul instituției de educație timpurie din cartierul Gara Fălești (822,5 mp). Totodată, vor fi montate 118 m sisteme de jgheaburi și 97 m de burlane.

Proiectul va îmbunătăți condițiile de învățământ preșcolar pentru copii din zona de revitalizare. Din grupul-țintă al proiectului fac parte 150 copii din zona de revitalizare care frecventează instituția și 25 de angajați ai instituției de educație timpurie.

Valoarea totală a proiectului constituie 1.872.158 de lei, din care 1.684.942 de lei – din sursele FNDRL și 187.216 de lei – contribuția Primăriei orașului Fălești.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șapte noi proiecte de dezvoltare și revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Dezvoltarea infrastructurii urbane prin termoizolarea grădiniței publice din cartierul Gara Fălești”, depus de Primăria orașului Fălești în cadrul Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor (noiembrie 2022).

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
18 °C
Nori împrăștiați Simte ca 17°C
Umiditate 47%
Vânt 10 km/h N
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
18°C
0%
Vin
25°C
0%
Sâm
28°C
0%
Dum
31°C
0%
Lun
34°C
0%