Potrivit autorului unui video publicat pe rețelele sociale, susținătorii unuia dintre candidații la funcția de primar în satul Pepeni, raionul Sângerei, ar împărți colaci cu scopul de a corupe alegătorii. Ofițerul care a documentat cazul spune însă că împărțirea colacilor nu ar avea vreo legătură cu alegerile, acțiunea fiind realizată cu scopul de a fi pomenită o răposată, transmite ZdG.md.
„Corupție electorală pentru un candidat electoral. Azi au adus colaci în magazin. O familie, care este susținătoarea unui candidat electoral, a adus colaci și, în ziua alegerilor, dau câte un colac gratis alegătorilor, ceea ce mi se pare o încălcare gravă a Codului electoral. La Pepeni, la distanța de 50 de metri de secția de votare”, spune Oleg Cernei, autorul unui video publicat pe rețelele sociale.
Contactat de ZdG, Cernei spune că cei cărora le aparține inițiativa de a împărți colaci sunt susținători ai candidatului PAS la funcția de primar în satul Pepeni, Oleg Rotaru.
Oleg Rotaru, candidatul căruia îi sunt aduse acuzațiile, susține însă că cei care împart colaci nu ar avea nicio legătură cu el și că gestul ar fi făcut cu scopul de pomenire a părinților.
„Din surse am aflat și eu că un cetățean face praznic părinților și a dat la magazin niște colaci de sufletul lor. Asta a fost și ieri făcut, și azi, și toată săptămâna viitoare. Acuzațiile sunt aduse de un om bolnăvicios de putere. Eu, în primul rând, nici nu am știut, iar acolo, la magazin, e ruda lui. Asta e o prostie, o aberație. Eu n-am ce spune. Ce explicații pot aduce, dacă nici măcar nu știam despre faptul că se împart colaci?”, a precizat Rotaru.
Contactat telefonic de ZdG, Nicolae Miron, ofițer superior de sector, spune că împărțirea colacilor nu ar avea vreo legătură cu alegerile și că nu ar fi o pomană electorală.
„În cadrul documentării cazului, am stabilit că vizitatorilor magazinului li se ofereau colaci de pomană. Colacii nu sunt împărțiți cu scopul de a face agitație electorală, ci cu scopul de a pomeni o răposată. S-a început de ieri, pentru că a fost sâmbăta morților. Prieteni ai proprietarului magazinului împărțeau acești colaci, pentru că mama lor a decedat, iar ei locuiesc peste hotare și nu au posibilitatea de a face o masă de pomenire. Prin urmare, au solicitat proprietarului magazinului să împartă câte un colac de sufletul mamei lor”, a declarat Nicolae Miron.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.