Peste 80 de state au avut discuții duminică în Elveţia asupra formulei de pace în Ucraina propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă co-organizatorii au admis că sunt încă departe de a fi gata să includă în aceste dezbateri Rusia, informează adevarul.ro
Consilierii pentru securitate naţională din 83 de state au participat la un al patrulea ciclu de discuţii pe baza propunerilor în 10 puncte ale lui Zelenski pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina, la aproape doi ani de la declanşarea de către Rusia a ofensivei sale militare de mare amploare.
Negocierile de la Davos, coprezidate de asistentul preşedintelui ucrainean Andrii Iermak, şeful de birou al lui Zelenski, şi de ministrul elveţian al afacerilor externe Ignazio Cassis, s-au axat în special pe criteriile reţinute pentru a determina sfârşitul ostilităţilor, retragerea trupelor ruse, justiţia pentru crimele comise şi prevenirea unei noi escaladări.
Ele au avut loc cu o zi înainte de deschiderea summitului de cinci zile al Forumului Economic Mondial ce reuneşte elita economică şi politică a planetei, summit la care urmează să participe şi preşedintele ucrainean.
„Scopul este de a ne pregăti pentru a fi gata să lansăm un proces cu Rusia, când va veni momentul”, a declarat Cassis în timpul unei conferinţe de presă, care a spus însă că până acum nici Kievul, nici Moscova nu sunt gata să facă acest pas.
La rândul său, Iermak a estimat că negocierile au fost unele „deschise, constructive şi detaliate”, asupra principiilor-cheie pentru a ajunge la „o pace globală, justă şi durabilă pentru Ucraina”.
Chiar dacă există divergenţe asupra modului de a ajunge acolo, „noi suntem foarte aproape asupra marilor principii de independenţă, integritate teritorială, suveranitate şi norme de drept internaţional şi de statute ale Naţiunilor Unite”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă.
Ce va urma
Cassis a subliniat importanţa participării la negocieri a Braziliei, Indiei şi Africii de Sud, membri alături de Rusia în cadrul BRICS. „Implicarea lor este foarte importantă pentru că ele dialoghează cu Moscova şi păstrează în relaţia cu ea un anumit grad de încredere”, a explicat el.
Potrivit lui Cassis, crearea unei dinamici colective cu un larg evantai de ţări, dincolo de naţiunile occidentale, va ajuta la căutarea unei căi pentru a ieşi din conflict.
Prim-ministrul chinez Li Qiang va veni la Davos, însă Iermak nu a putut spune dacă Zelenski va avea o întrevedere cu acesta.
Responsabilul ucrainean a declarat că ţara sa preconizează să organizeze summituri cu state africane şi sud-americane, pentru a explica poziţia Ucrainei. „Este foarte important ca ţările responsabile să analizeze planul nostru şi să declare că este un plan realist”, a spus el.
Iermak a dat asigurări că nu a fost supus presiunilor pentru ca Ucraina să facă nişte concesii teritoriale, adăugând că ţara sa continuă să lupte şi că ea „va câştiga în mod evident acest război”.
Andrii Iermak s-a declarat de asemenea optimist asupra faptului că ajutorul va continua să vină de la partenerii Ucrainei în Europa şi de la SUA.
„Va trebui, într-un mod sau altul, să găsim o cale pentru a include Rusia. Nu va fi pace fără ca Rusia să aibă un cuvânt de spus. Însă aceasta nu înseamnă că noi trebuie să aşteptăm ca Rusia să facă ceva. În fiecare minut, zeci de civili din Ucraina sunt ucişi sau răniţi. Nu avem dreptul de a aştepta la infinit”, a subliniat şeful diplomaţiei elveţiene.
Alte trei reuniuni la nivel de consilieri pentru securitate naţională au avut loc înainte de aceasta: la Copenhaga în iunie 2023, la Jeddah în august şi în Malta în octombrie.
Potrivit lui Cassis, reuniunea de duminică ar urma probabil să fie ultima de acest tip la nivel de consilieri pentru securitate naţională, fiind necesară o reuniune la un nivel mai înalt.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram