Valeria Gnaciuc

În curând vor fi daţi în exploatare peste 90 de kilometri de drum, anunţă ministrul Infrastructurii

Toate proiectele de reconstrucţie a drumurilor au fost deblocate, iar în prezent au loc lucrări în toată ţara. Declaraţia a fost făcută astăzi de ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Oficialul a precizat că pentru următoarea perioadă a...

Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Cortegiul funerar al suveranei britanice a început călătoria lentă spre Edinburgh

Cortegiul funerar cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a a început duminică lenta călătorie spre Edinburgh (capitala Scoţiei), părăsind Castelul Balmoral, din Scoţia, unde suverana a murit joi, la vârsta de 96 de ani, transmit agenţiile internaţionale de...

Reacția companiei Air Moldova, după ce au fost interzise zborurile spre Moscova

Air Moldova a venit cu o reacție la directiva emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă prin care a fost interzisă efectuarea zborurilor către Moscova, scrie unica.md.   Compania aeriană declară că în cazul nesoluționării acestei probleme cu Autoritatea vor a apela în...

„Cu onoruri militare”. Când va fi petrecut pe ultimul drum Nicolae Bulat

Directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie al Cetăţii Soroca, Nicolae Bulat va fi petrecut pe ultimul drum cu onoruri militare. Iar toți cei care vor să își i-a rămas bun de la Pârcălabul Cetății Soroca o pot face luni...

Șase treceri ilegale ale frontierei de stat. Ce încălcări au depistat polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 59 604 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 31 011 traversări persoane.  Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini...

Andrei Spînu după discuția cu Miller: Nu dorește ca termenul auditului să se extindă

Dacă Gazprom va sista livrările de gaz pentru Republica Moldova, nu se va întâmpla din cauza auditului, ci din cauza formulei de calcul care se schimbă de la 1 octombrie și în conformitate cu care urmează să achităm un...

Nici azi nu lăsăm umbrelele acasă. Cum va fi vremea astăzi

Vreme instabilă și temperaturi scăzute. Serviciul Hidrometeorologic de Stat, prognozează pentru astăzi, 11 septembrie  temperaturi de minimum 15 grade Celsius și maximum 24 grade Celsius, iar în sudul și centru țării se așteaptă ploi. Vântul va sufla din nord-vest cu...

La Ambasada Marii Britanii este deschisă cartea de condoleanțe. Ce mesaj a scris Natalia Gavrilița

Prim-Ministra Natalia Gavrilița a semnat în cartea de condoleanțe, deschisă la Ambasada Marii Britanii, în memoria Reginei Elisabeta a II-a. „Am semnat azi în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Marii Britanii. Azi, deplângem plecarea unei mari personalități dedicate serviciului...

Certificatul pentru drept de vot și invitația la votare. CEC a aprobat modelele documentelor electorale pentru alegerile locale noi din 16 octombrie

Comisia Electorală Centrală a aprobat modelele documentelor electorale pentru alegerile locale noi din 16 octombrie 2022: certificatul pentru drept de vot și invitația la votare. De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobată hotărârea cu privire la degrevarea de...

Un polițist din Drochia, denunțat la CNA, după ce a cerut 1000 de lei de la un șofer

Un ofițer al Serviciului supraveghere transport și accidente rutiere al Inspectoratului de Poliție Drochia a fost reținut de către ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție. Polițistul a fost denunțat de un șofer, care s-a plâns...

About Me

7606 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

/VIDEO/ Fumul de la gunoiștea din Glodeni sufocă localitățile din apropiere. Locuitorii: „Nu puteam respira”

Fumul dens de la gunoiștea din Glodeni a transformat noaptea într-un coșmar pentru locuitorii din zonă. Oamenii spun că...
- Advertisement -spot_img