Până la ora 13.00 și-au exercitat dreptul la vot circa 160 mii de alegători sau circa 19 % din numărul cetățenilor cu drept de vot incluși în listele electorale.
Localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot este Corjova din raionul Dubăsari unde, până la această oră, se atestă o rată de peste 41 la sută. Localitatea cu cea mai slabă prezență la vot se dovedește a fi Salcia din raionul Taraclia, unde s-au prezentat la urne doar 2,5 % dintre alegători.
În total, în cele 8 localități din componența municipiului Chișinău și-au exercitat dreptul la vot, până la ora 13.00, circa 16 % dintre alegători. Cei mai activi sunt votanții din or. Vadul lui Vodă, unde au votat circa 25 la sută. La polul opus, se află com. Bubuieci, unde au votat puțin peste 13 % dintre alegători.
În mun. Bălți avem înregistrată o participare la votare de circa 12% . În mun. Comrat din UTA Găgăuzia – peste 18 %.
Alegerile vor fi declarate valabile, dacă la ele participă cel puțin de 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Din informațiile de la această oră, menționăm că în 178 de localități această rată de participare a fost atinsă.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

