fbpx
19.7 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

Casa ororilor din Telenești: Între pereții în care era chinuită Ana-Maria anterior fusese violată o fetiță de 10 ani

Citește și:

Între pereții în care era chinuită Ana-Maria anterior fusese violată o fetiță de 10 ani. Rise Moldova scria anterior că violul a fost comis de socrul principalului suspect în cazul omorului fetei dispărute la Orhei, scrie realitatea.md.

Familia copilei se mutase în casa individului în 2006, împreună cu fetița, Ședința de judecată pe caz a avut loc abia în 2022, însă atunci socrii suspectului nu mai erau în viață, conform documentelor publicate de instanță.

În localitatea unde trăia individul familia se mutase la propunerea fostei lui soacre și fostei soții a bănuitului în cazul omorului Anei-Maria. Redacția Realitatea a identificat că femeile sunt rude din postările pe care le-au făcut pe rețelele de socializare, unde au publicat inclusiv fotografii cu principalul suspect în dosarul uciderii fetei din Orhei.

Fiica sa, i-a zis că bunelul nu-i dă pace. A întrebat-o, ce îți face? Dar i-a zis că este matură și trebuie să se priceapă. Acestea sunt cuvintele fiicei sale. A zis că bunelul Vasile a „umblat” la ea, la care și-a dat seama că este viol. Fiica sa, i-a zis despre caz, peste 3 săptămâni. La poliție nu s-a adresat, deoarece este om în vârstă și bolnav. Despre caz nu a vorbit cu T. V. Până la acel moment, ca mamă nu a depus plângere împotriva lui. (…) A trecut la Chițcani cu traiul, deoarece s-a certat cu fratele soțului său și nu aveau unde să locuiască. Când a trecut cu traiul la Chițcani, fiica sa M. avea 10 ani. Despre acest caz, cu C. G. nu a discutat”, se arată în decizia instanței.

Conform documentului publicat de judecătoria Orhei, același copil ar fi fost abuzat sexual și de alți doi indivizi din sat. Lucrurile au ieșit la iveală când au aflat vecinii despre cele întâmplate pe un alt caz, iar unchiul fetei a alertat oamenii legii.

Amintim că, și fratele bănuitului ar fi fost suspectat în mai multe dosare penale, după ce ar fi pus arma la capul unor minori. Tatăl celor doi ar fi ajuns în fața instanței după ce ar fi bătut un vecin, dar și pentru că ar fi provocat un accident.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Canada va acorda un sprijin financiar Guvernului de la Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorul energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății...

/VIDEO/ Trebuie să achite peste 1 milion de lei. Consiliul nou strânge roadele celui vechi

Consiliul raional Sîngerei va achita celor doi vicepreședinți, scoși din funcție anul trecut, aproape un milion de lei recalcul...
  sursa: cursbnm.md