fbpx
11 C
Бэлць
joi, mai 9, 2024

Câte decese s-au înregistrat în primul trimestru al anului 2020

Citește și:

În primul trimestru al anului 2020, în Republica Moldova au fost înregistrate 9.306 decese, cu peste 11,3 la sută mai puţin, decât în aceeaşi perioadă a anului 2019, când au fost confirmate 10.494 decese. Cel puțin, asta relevă datele preliminare publicate de Biroul Național de Statistică (BNS).

Potrivit datelor preliminare ale Agenției Servicii Publice (ASP), cel mai mare număr de decese s-a înregistrat în luna ianuarie – 3.477, în februarie numărul acestora s-a diminuat la 3.101, iar în martie la 2.728.

În luna martie, numărul actelor de decese înregistrate a fost mai mic cu 15%, în comparație cu 2019. Scăderea numărului cazurilor de decese, denotă că pandemia nu a avut influenţă asupra statisticii persoanelor decedate, înregistrându-se doar patru sau cinci cazuri de deces. Totuși, aceasta abia atunci începuse să i-a amploare în țara noastră.

Conform BNS, datele privind numărul decedaților în ianuarie – marartie 2020 reprezintă un număr preliminar al deceselor înregistrate (după data înregistrării actului, nu după data evenimentului) în această perioadă de către subdiviziunile Agenției Servicii Publice (responsabilă de înregistrarea actelor stării civile) și poate să nu corespundă cu numărul de decese din alte surse (cum ar fi rapoarte media, estimări ale autorităților de sănătate sau alte agenții), sau cu total evenimente de deces în țară

Ultimele știri

Un avion a aterizat la Istanbul fără roţile din faţă

Un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar...

/VIDEO/ Bălțenii se pregătesc pentru Paștele Blajinilor. Cât costă pomenile la piața din Bălți

În aceste zile se fac ultimele cumpărături pentru Paștele Blajinilor. Cele mai căutate produse în această perioadă sunt prosoapele,...
  sursa: cursbnm.md