6.5 C
Бэлць
duminică, martie 23, 2025

Ce ar fi provocat prăbușirea avionului în Kazahstan. 29 pasageri au supraviețuit

Citește și:

Tragedie aviatică într-un oraș din Kazahstan. Un avion al unei companii azerbaijene s-a prăbușit în timpul unor operațiuni de aterizare după ce piloții n-au mai reușit să îl stabilizeze.

La bordul avionului se aflau 62 de pasageri și cinci membri ai echipajului. 38 de persoane au murit, iar 29 au scăpat cu viață pentru că se aflau la coada avionului care a rămas intactă.

Momentul în care aeronava companiei Azerbaijan Airlines se prăbușește pe un câmp, la marginea aeroportului din orașul Kazah Aktau, a fost filmat. Mai mulți martori au apucat să filmeze avionul care zbura în cerc de mai mult timp și dădea semne că are probleme tehnice.

- Advertisement -

Potrivit înregistrărilor de pe site-ul Flightradar, aeronava a pierdut de mai multe ori înălțime în timpul zborului, iar ultima oară piloții nu au mai apucat să o redreseze. Cursa plecase din Baku și ar fi trebuit să ajungă în capitala Ceceniei.

Potrivit serviciului de presă al aeroportului Grozny, motivul schimbării rutei a fost ceața densă. Avionul a fost redirecționat mai întâi spre Makhachkala, capitala Daghestanului, apoi spre Aktau.

La locul impactului au ajuns rapid echipaje de salvare, dar și localnici care au dat o mână de ajutor. Câțiva pasageri au scăpat ca prin minune și au fost scoși în viață din coada aeronavei rămasă intactă.

Din primele informații, aeronava ar fi lovit o pasăre iar incidentul ar fi afectat motoarele. Apar, însă, noi speculații, inclusiv posibilitatea ca avionul să fi fost atins de explozia unei rachete antiaeriene în timpul unui atac ucrainean cu drone asupra unor ținte din Cecenia.

Sursa: știrileprotv.ro. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Norvegia a învins Moldova în debutul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026

Naționala de fotbal a Republicii Moldova a început preliminariile Campionatului Mondial 2026 cu o înfrângere, fiind învinsă de Norvegia...

/METEO/ Vremea se răcește. Câte grade vor fi astăzi

Astăzi, 23 martie 2025, în Republica Moldova, se preconizează ploi slabe pe întreg teritoriul țării, cu temperaturi maxime cuprinse...
  sursa: cursbnm.md