CEC a respins contestația contracandidatul lui Ciochină, care a reclamat mai multe nereguli în turul doi al alegerilor locale noi

Citește și:

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins, în ședința de astăzi, 17 iunie, contestația depusă de candidatul independent Sergiu Bulicanu, care a reclamat mai multe nereguli în turul doi al alegerilor locale noi din comuna Boldurești, raionul Nisporeni. Membrii CEC au motivat decizia prin lipsa probelor care să susțină acuzațiile.

„Este clar că au fost abateri, dar pentru acceptare trebuie să cuantificăm aceste abateri”, a precizat unul dintre membri. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat înainte de supunerea la vot a deciziei: „Între moralitate și legalitate, trebuie să aleg – legalitatea”. Contestația a fost respinsă cu șapte voturi „pentru”.

Totodată, CEC a decis sancționarea președintei comisiei electorale de circumscripție de la Boldurești, Maria Adam, care nu a fost prezentă la ședință, invocând probleme de sănătate.

- Advertisement -

Subiectul a fost discutat în prezența lui Nicanor Ciochină, în timp ce Sergiu Bulicanu a participat online. În cererea adresată CEC, Bulicanu a acuzat presiuni asupra membrilor comisiei electorale din Boldurești și asupra alegătorilor, falsificarea semnăturilor în cadrul votului la locul aflării și transportarea organizată a alegătorilor.

În răspunsul către CEC, Nicanor Ciochină a calificat contestația ca fiind nefondată, solicitând respingerea acesteia și considerând acuzațiile drept neprobate și calomnioase. Președinta comisiei electorale din Boldurești a lipsit de la ședință din motive de sănătate, potrivit declarației lui Mura Leonid, președintele Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Nisporeni.

Candidatul independent la alegerile locale din Boldurești, Sergiu Bulicanu, a cerut renumărarea voturilor la câteva zile de la scrutin, invocând nereguli în procesul electoral.

În urma renumărării buletinelor de vot, s-a depistat o diferență între numărul de voturi valabil exprimate pentru candidați și totalul voturilor valabile. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), candidatul Nicanor Ciochină a acumulat 614 voturi, iar Sergiu Bulicanu – 604 voturi.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Pescuitul în Republica Moldova – între hobby, lege și braconaj

Pescuitul pare, la prima vedere, o activitate simplă: iei undița, mergi la râu și prinzi pește. În realitate, în...

Doi bărbați, reținuți la Rezina după ce au încercat să ridice 320.000 de lei obținuți prin escrocherie

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Rezina după ce au încercat să ridice suma de 320.000 de...
  sursa: cursbnm.md