15°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ De la orele de antreprenorial la protejarea mediului. Transformă un sat într-un exemplu de sustenabilitate

În satul Țaul, raionul Dondușeni, un grup de eleve de la Centrul de Excelență pentru Horticultură și Tehnologii Agricole dau sens noțiunii de antreprenoriat social și de responsabilitate civică. Cu o singură imprimantă și multă pasiune, ele produc pungi ecologice personalizate pentru a reduce dependența localnicilor de plastic și de a încuraja un comportament prietenos cu mediul.

Inspirate de tendințele de pe rețelele sociale, fetele creează modele la cerere și lucrează ore în șir pentru a răspunde comenzilor din sat și din regiune.

ADRIANA CRACAN, elevă: „La început a fost un pic greu, deoarece totul este nou, până acum noi nu am creat pungi, nu am participat la antreprenoriat social, noi termeni, noi cunoștințe, dacă avem o comandă mai mare putem sta și până la 22, 23, seara în dependență de ce ne ocupăm.”

Pungile deteriorate nu sunt irosite. Elevele le refolosesc pentru a crea accesorii și întărituri care sporesc rezistența produsului final. În atelier, fiecare detaliu contează.

„Pungile care s-au deteriorat, noi le refolosim, facem aceste hârtiuțe pentru ca să încleiem, pentru a fi mai trainice pungile.”

CĂTĂLINA TROFAELA, elevă: „Este ca o punte pentru ca să-mi dezvolt propria mea afacere. A fost foarte greu să începem activitatea, însă la final când vedeam toate acele fețe bucuroase mulțumite de produsele noastre, inima noastră înflorea.”

Proiectul a devenit rapid un exemplu de eco-antreprenoriat cu față feminină. Pungile ajung acum la meșteri populari, vânzători locali și la târguri.

AMARA CURICHERU, locuitoare a satului Țaul: „Văd câtă străduință, câtă dorință de a face ceva și în favoarea mediului, dar și din punct de vedere antreprenorial. Am fost foarte fericită și mulțumită deoarece avem un asemenea serviciu de calitate, de această talie la noi în sat, să faci comandă la noi la Chișinău sau la Bălți durează și trebuie o cantitate foarte mare.”

Profesoara și mentora tinerelor, Violeta Guțuleac, subliniază că scopul inițial a fost înlocuirea plasticului. Dar în spatele acestor pungi, s-a născut o mișcare care inspiră, învață și cultivă spiritul civic și antreprenorial în rândul fetelor din mediul rural.

VIOLETA GUȚULEAC, mentora Școlii Studențești: „Doresc ca să nu ne oprim aici, pentru că, elevele vor finaliza studiile și vor pleca, deja am început să facem primul pas ca să implicăm și alți elevi din ani mai mici, să fie continuitate.”

Deși impactul este real, pungile ecologice nu sunt încă pe deplin adoptate în rândul sătenilor. Unii le consideră utile, dar scumpe. Alții rămân fideli pungilor de plastic pentru că sunt comode și ieftine.

„Eu nu le folosesc, dar părerea mea este că sunt bune, folositoare, ce este pur ecologic este bine pentru organismul uman.”

„Mai bine un pachet din plastic și ai pus în el, s-a murdărit, l-ai aruncat și gata.”

Prețul unei pungi ecologice personalizate variază între 3 și 8 lei, în funcție de dimensiuni. Dar valoarea reală stă în gestul fetelor care au ales să lupte cu poluarea, ignoranța și pasivitatea – cu talent, răbdare și ambiție.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer senin Simte ca 14°C
Umiditate 79%
Vânt 7 km/h S
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
21°C
0%
Sâm
22°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
18°C
86%
Mar
16°C
0%