fbpx
22.5 C
Бэлць
miercuri, mai 1, 2024

Cetatea Sorocii va fi restaurată și consolidată în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană

Citește și:

La Cetatea Soroca se vor realiza timp de doi ani lucrări de restaurare și consolidare în cadrul proiectului „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”.

Autorii proiectului își propun să contribuie la conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric al municipiului Soroca și al județului Vaslui din România, prin restaurarea monumentelor istorice reprezentative situate în zonă și prin organizarea de evenimente culturale transfrontaliere.

În cadrul proiectului va fi restaurată Cetatea Soroca și statuia lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt de la Vaslui, unde, în 1475, Ștefan cel Mare a înscris o victorie strălucită împotriva oștirilor otomane. Statuia din bronz a domnitorului are aproape șapte metri înălțime, o greutate de 19 tone și este așezată pe un soclu înalt de opt metri.

Proiectul „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui” este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, în cadrul Programului Operațional Comun România/Republica Moldova EMS-ENI 2014-2020. Proiectul a fost elaborat și depus de Consiliul raional Soroca, în parteneriat cu Muzeul județean „Ștefan cel Mare” din municipiul Vaslui și Consiliul județean Vaslui.

Valoarea totală a proiectului constituie 1.664.118 euro și va fi realizat în perioada aprilie 2021 – martie 2023. Proiectul este inclus în Programul Operațional Regional Nord pentru perioada 2021 – 2023, elaborat recent de grupul de lucru din care au făcut parte și reprezentanți ai Consiliului raional Soroca.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Avertizare ONU: În Gaza e mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest

În Fâşia Gaza există acum mai multe dărâmături şi moloz decât în Ucraina, a afirmat miercuri responsabilul operaţiunilor ONU...

Metode ușoare de vopsit ouăle de Paște, în mod natural

Tot mai multe persoane caută alternative naturale pentru vopsitul ouălor de Paşte. Sfecla, sucul de afine sau ceaiul sunt...
  sursa: cursbnm.md