16°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Circa 25.000.000 lei prejudiciu adus statului de un administrator de companie în construcții, trimis în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de comun cu Serviciul Fiscal de Stat anunță trimiterea în judecată a unui administrator de companie în construcții din Chișinău, care a prejudiciat statul cu peste 25.000.000 lei, în 2017-2022.

Bărbatul inculpat este din zona de centru a Moldovei. Acesta a fost investigat de procurori și Serviciul Fiscal de Stat începând din 2021, în trei dosare care au fost conexate și investigate într-o singură procedură. Procurorii PCCOCS i-au incriminat acestuia infracțiunea de evaziune fiscală, insolvabilitate intenționată a unei companii de construcții al cărei director era, începând din 2012, precum și păstrarea pistolului cu permis expirat, la o altă adresă decât cea autorizată (în dulapul de haine, la care avea acces și copilul și soția). 

Astfel, procurorii îl acuză pe director că a gestionat fraudulos activitatea întreprinderii. Mai exact, acesta a indicat în declarațiile fiscale privind TVA date denaturate pentru 2017-2020, precum și a redus venitul ce urma să fie impozitat pentru anii 2017-2021. Prin această metodă, directorul a evitat să plătească statului impozite și TVA de peste 18.000.000 lei, din suma totală a acțiunii civile de 25.000.000 lei, formulate de către Serviciul Fiscal de Stat. De asemenea, acesta a acordat împrumuturi cu caracter vădit fictiv altor companii, în sume de zeci și sute de mii de lei, ceea ce a dus la insolvabilitatea intenționată a propriei companii (ca să nu-și onoreze datoriile față de stat). 

La solicitarea procurorilor PCCOCS, au fost aplicate sechestre asupra bunurilor acestuia: teren pentru construcții, apartament și o altă încăpere (bun viitor, ce urma să fie dată-n exploatare) din Chișinău. De asemenea, au fost aplicate sechestre și pe cotele-părți de 10% din aproape 90 de bunuri viitoare dintr-o casă de locuit din Chișinău.  

Acum, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, urmează să examineze cauza prin prisma acuzării prezentate de procurorii PCCOCS – fapte pentru care Codul penal prevede amendă de până la 350.000 lei sau închisoare până la 5 ani. De asemenea, învinuitul ar putea fi lipsit și de dreptul de exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Totodată, procurorii au trimis în judecată și compania gestionată fraudulos de acesta, care acum este pasibilă de amendă de până la 800.000 lei.

Notă: Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, atât bărbatul inculpat, cât și compania trimisă în judecată beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 15°C
Umiditate 63%
Vânt 20 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
16°C
40%
Joi
15°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%