14°C
Cer senin
Top știri

Concubini din Chișinău, prinși cu droguri în timp ce își plimbau copilul de un an. Un kilogram de hașiș, cocaină și marijuana, ridicate de oamenii legii

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), au destructurat o schemă de trafic de droguri pusă la cale de doi concubini din Chișinău, care își camuflau activitatea infracțională plimbându-se cu copilul lor în vârstă de un an.

Potrivit PCCOCS, cei doi au fost reținuți în flagrant în momentul în care au ajuns să preia o cantitate de hașiș comandată prin aplicația Telegram. Drogurile urmau să fie repartizate ulterior către clienți, tot prin intermediul aceleiași platforme.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților, oamenii legii au ridicat aproximativ un kilogram de hașiș, precum și cantități de cocaină și marijuana.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru continuarea investigațiilor. Concubina sa, o tânără de 22 de ani, este cercetată în libertate, beneficiind de prezumția nevinovăției, conform legii.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea eventualelor persoane implicate în această schemă de trafic de droguri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 57%
Vânt 9 km/h NE
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
27°C
0%
Dum
31°C
0%
Lun
33°C
0%
Mar
23°C
0%
Mie
25°C
0%