14°C
Cer senin
Top știri

Condamnat la 7 ani de închisoare, pentru tentativă de viol asupra unei minore

Procurorii au obținut o sentință de condamnare a unui bărbat din nordul țării, acuzat de tentativă de viol a unei minore de 15 ani, Urmărirea penală, pe caz, a fost inițiată acum doi ani.

În cadrul urmăririi penale şi cercetărilor judecătorești s-a stabilit că, la data de 29 iunie 2022, pe timp de noapte, inculpatul, aflându-se într-o pădure din nordul țării, având intenția de a întreține un raport sexual forțat și de a-și satisface pofta sexuală cu o minoră de 15 ani, prin constrângere fizică, a îmbrâncit-o, a doborât-o la pământ. Din cauze independente de voința sa nu şi-a dus intenția până la sfârșit, deoarece victima a opus rezistență, dar au intervenit și persoane terțe, care se deplasau cu autoturismul prin apropiere și au reacționat.
         
Prin sentința din 20 noiembrie 2024, inculpatul a fost recunoscut culpabil în săvârșirea infracțiunii şi condamnat la închisoare pe termen de 7 ani în penitenciar de tip semiînchis.

Sentința nu este definitivă, aceasta fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.




Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 70%
Vânt 4 km/h SE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
14°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%