14°C
Cer senin
Top știri

CSS recomandă Parlamentului formarea a două comisii privind inflația și carburanții; Maia Sandu: Nu vom tolera monopolurile

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și la Paris

Parlamentul urmează să constituie două comisii, una care să examineze procesul decizional privind controlul inflației și polica monetară, iar alta privind eficiența aplicării reglementărilor din sectorul combustibililor lichizi, scrie jurnal.md.

Deapre aceasta a anunțat președintele RM, Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

La ședința CSS s-a discutat despre efectele economice și sociale ale creșterii prețurilor și riscurile asupra economiei naționale.

„Am cerut clarificări de la sectoare unde există semnale că nu s-a intervenit la timp sau acolo unde monopolurile există în continuare. Ministerul Muncii lucrează la programe țintite de ajutor a cetățenilor cei mai afectați de creșterea prețurilor. Cheltuielile operaționale ale întreprinderilor energetice trebuie să scadă, nu putem accepta includerea continuă în tarife a ineficienței administrării acestor întreprinderi. Vom depune eforturi pentru a încuraja inițiativa privată. Nu vom tolera încercările de monopolizare și de utilizare a poziției dominante pe piață pentru extragerea de supraprofit”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit recomandărilor CSS, comisia parlamentară care va examina procesul decizional privind controlul inflației și polica monetară se va axa pe decizile luate în ultimele 18 luni.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 59%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
15°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
18°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%