fbpx
18.9 C
Бэлць
joi, mai 2, 2024

Prima reacție a Maiei Sandu la reținerea lui Dodon: Dacă crede că este cinstit nu are de ce să-și facă griji

Citește și:

„Eu sper foarte mult că Procuratura nu face jocuri politice, nici la indicația cuiva și nici din inițiativă proprie, iar dacă domnul vizat în acest caz (n.r. Igor Dodon) crede că este cinstit nu are de ce să-și facă griji”. Aceasta este prima reacție a președintei țării, Maia Sandu, față de reținerea fostului președinte al țării, Igor Dodon, precizând că, a aflat despre cele întâmplate din presă, când a ajuns la Boston, SUA. Declarațiile au fost făcute astăzi, 27 mai, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), scrie realitatea.md. 

Maia Sandu a spus că, „acest dosar trebuie să fie transparent la maxim, pentru a nu discredita Procuratura și reformele inițiate” și speră că „nu sunt jocuri politice ale cuiva”.

„Eu îmi doresc să avem o justiție independentă și profesionistă, care respectă legea în primul rând. Pentru asta am militat, pentru asta și-au dat votul cetățenii, pentru asta m-au susținut și la asta lucrez eu și colegii mei. Corupția este o problemă majoră în Republica Moldova. Din cauza corupției am ajuns să avem sărăcie, un stat slab, subminat. Din cauza corupției au ajuns atâția cetățeni să plece din țară, pentru că nu au avut opțiuni economice acasă. Așa cum am spus, lupta cu corupția și reforma justiției sunt extrem de importante pentru noi. O justiție corectă și independentă este soluția. Eu sper foarte mult că Procuratura nu face jocuri politice, nici la indicația cuiva și nici din inițiativă proprie, pentru că orice joc politic, orice abuz, orice încălcare a legii, indiferent dacă vine din partea presiunii publice sau din alte motive ar duce la discreditarea Procuraturii reformelor și a parcursului nostru european. Apelul meu ca de fiecare dată este ca Procuratura și celelalte instituții să-și facă lucrul în strictă conformitate cu legea”, a spus Sandu în cadrul unei conferințe de presă după ședința CSS.

Totodată, șefa statului, a precizat că, Procuratura trebuie să investigheze modul cum a fost gestionat acest dosar pornit pe numele lui Igor Dodon, dar și a probelor și dovezilor scurse în presă.

„Eu cred că, în cazul dat, Procuratura trebuie investigheze modul în care a fost gestionat acest caz, inclusiv pe parcursul zilei de marți, dar și ceea ce s-a întâmplat luni. Desigur este îngrijorător scurgerile de informații în presă, iar explicațiile pe care le-a dat Procuratura nu sunt suficiente pentru mine și cetățeni”, a argumentat Maia Sandu.

Referitor la acuzațiile aduse de Dodon că „arestarea sa ar fi fost făcută la inițiativa ei, fiind îndemnată de către americani”, Maia Sandu a spus că măcar nici nu cunoaște procurorii care se ocupă de acest dosar, iar „dacă domnul vizat în acest caz (n.r. Igor Dodon) crede că este cinstit nu are de ce să-și facă griji”.

În final, Maia Sandu a declarat că, investigarea și desfășurarea tuturor celorlalte măsuri în acest dosar trebuie să fie transparent și cu finalitate.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele din nordul țării au „înroșit” ouăle pentru Paști

„Vasul acesta totdeauna îl folosesc de așa ceva, aici ca să fie fixarea aceasta, vopseaua mai bine îi mai...

Soldații din SUA împreună cu cei moldoveni vor efectua exerciții militare în nordul țării

În perioada 9-16 mai, Armata Națională va participa la exercițiul „Swift Response-2024”, condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul se va desfășura pe teritoriul Republicii...
  sursa: cursbnm.md