12°C
Câțiva nori
Top știri

De mâine se lansează controlul coordonat în PTF Leușeni-Albița, sensul de intrare în România

Oficial, din data de 15 aprilie 2023, ora 08:00, cele patru autorități de frontieră și vamale din Republica Moldova și România vor aplica în comun controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, sensul de intrare în România. Acest fapt presupune „oprire unică” pe partea română pentru toate procedurile de control al traversării frontierei de stat. 

Instituirea controlului coordonat al traficului va accelera și facilita traversarea frontierei comune, iar acest fapt va reduce timpul de așteptare la trecerea graniței pentru călători, inclusiv pentru transportul de mărfuri.

Ieri, 13 aprilie 2023, în prezența șefilor de poliție de frontieră și autoritate vamală din Republica Moldova și România a fost semnat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa. Acest document conține principiile și regulile cooperării pentru efectuarea, pe teritoriul României – sensul de intrare, a controlului coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor. 

Conform normelor tehnologice, controlul la trecerea frontierei este efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire (Republica Moldova), urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat. Diferenţa faţă de modalitatea anterioară de realizare a controlului constă în faptul că pe sensul de ieșire din Republica Moldova, în  Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-rutier, în funcție de tipul autovehiculului/priorității la control.

Tot ieri, șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi împreună cu omologul său român Victor-Ștefan Ivașcu au realizat ultimele verificări în punctul de trecere pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condiţiile, atât din punct de vedere operativ, cât și logistic pentru atingerea scopului principal al proiectului: simplificarea, fluidizarea şi coordonarea controlului traficului de frontieră.

La fel, în cadrul bilateralei, cei doi șefi au discutat conlucrarea între instituții în perioada Sărbătorilor Pascale, când la trecerea frontierei comune se înregistrează o creștere a fluxului de călători și mijloace de transport. În cest sens, au subliniat importanța schimbului operativ de date și informații privind fluxurile de transport și călători, sincronizarea unor acțiuni menite să degajeze circulația transfrontalieră și menținerea contactelor directe între polițiștii de frontieră pentru a preveni orice situație de risc, dar și a consolida sistemul de supraveghere a frontierei de stat.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Câțiva nori Simte ca 11°C
Umiditate 80%
Vânt 2 km/h NE
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%