21°C
Cer senin
Top știri

Dumitru Budianschi a fost numit de Parlament în funcția de președinte al CNPF

Ex-ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a fost numit, astăzi, prin hotărâre de Parlament, în funcția de președinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Funcția a devenit vacantă după depunerea cererii de demisie a Corneliei Cozlovschi, din motive personale.

Dumitru Budianschi a absolvit Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice din Moldova, este master în științe economice, finanțe publice și fiscalitate. Până a fi numit în funcția de ministru al Finanțelor în august 2021, a fost deputat în Parlament. De asemenea, de-a lungul carieri sale profesionale a fost director de program la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, a activat în domeniul consultingului și expertizei în diferite instituții din țară și de peste hotare, inclusiv la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Potrivit legislației, Consiliul de administrație al CNPF este un organ colegial, condus de trei membri: un președinte și doi vicepreședinți. Aceștia sunt desemnați de legislativ, pe un mandat de cinci ani, la propunerea Președintelui Parlamentului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer senin Simte ca 21°C
Umiditate 61%
Vânt 21 km/h N
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
22°C
0%
Lun
29°C
0%
Mar
34°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%