fbpx
12.9 C
Бэлць
joi, mai 9, 2024

Explozie de cazuri de COVID-19 în Republica Moldova

Citește și:

Numărul cazurilor de COVID-19 s-a dublat în ultima săptămână. Mai exact, în perioada 4-10 septembrie, adică săptămâna trecută, au fost confirmate peste 440 de cazuri de infectare, dintre care 75 în rândul copiilor. Specialiștii cred că tendința de creștere are o legătură directă cu începerea anului școlar, transmite tv8.md.

„Asta e mai mult decât o dublare, comparativ cu săptămâna 36 când am avut înregistrate 202 cazuri de infectare. Deci cu 2,1 creștere comparativ cu săptămâna cealaltă. Din păcate, am avut și un caz de deces. Însăși formarea colectivelor de la 1 septembrie în școli. Revin acasă părinții, revin de la odihnă. Traficul se face mai aglomerat și se intensifică procesul de transmitere a infecției”, a declarat, pentru TV8, șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună.

Potrivit acestuia, ne-am putea aștepta la un nou val de îmbolnăviri, doar că nu atât de intens ca în perioada pandemică.

Furtună a mai menționat că deși numărul infectărilor crește, tendința de vaccinare este diametral opusă. De la începutul lunii, s-au imunizat mai puțin de 70 de moldoveni.

„Noi în toată luna august am administrat pe țară 455 de doze de vaccin. Iar de la începutul lunii septembrie numai 69 de doze, deci e mult prea puțin. Pentru că OMS spune clar că pentru grupele de risc se recomandă vaccinarea anuală. Adică toți cei care s-au vaccinat cu un an și mai bine în urmă fac parte din grupele de risc și le este recomandat să facă o doză suplimentare de vaccin anti-COVID”, a spus Furtună.

Vestea bună este că în majoritatea cazurilor de infecție, bolnavii dezvoltă forme ușoare de COVID.

Specialiștii atenționează oamenii să respecte măsurile elementare de siguranță, cum ar fi: spălatul pe mâini, distanța fizică de cel puțin un metru și evitarea spațiilor aglomerate.

Numărul cazurilor de infectare s-a dublat și în Europa. Presa din Franța, Spania, Italia, România scrie că se așteaptă la un nou val de COVID-19. Asta deși la începutul lunii martie, Organizația Mondială a Sănătății a declarat încheiată pandemia.

La nivel mondial, aproape 7.000.000 de oameni au murit de COVID-19, dintre care peste 12 mii în Republica Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Cer noros de 9 Mai. Câte grade vor fi astăzi

Pentru astăzi, 9 mai, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează cer noros pe întreg teritoriul țării. În Nord se așteaptă temperaturi...

Un avion a aterizat la Istanbul fără roţile din faţă

Un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar...
  sursa: cursbnm.md