/FOTO/ Antreprenoriatul Social – punct forte în dezvoltarea durabilă a comunităților

Citește și:

Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului (APA) timp de 11 luni își va consolida eforturile în implementarea grantului ”Antreprenoriatul Social – punct forte în dezvoltarea durabilă a comunităților”. Grantul a fost obținut prin intermediul Fundației Est Europene în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Scopul proiectului este de a contribui la ridicarea nivelului de incluziune comunitară a grupurilor de persoane defavorizate prin crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale și extinderea spectrului de servicii oferite de acestea. Contractul de finanțare a proiectului nominalizat a fost semnat la 28 iunie 2023.

În cadrul acestui proiect, APA va realiza în regiunile țării o campanie amplă de informare privind oportunitățile de dezvoltare a antreprenoriatului social, va fi promovată ideea și conceptul acestor întreprinderi, posibilitatea de implicare a persoanelor defavorizate, avantajele unor asemenea activități. Vor fi utilizate diferite metode de promovare, inclusiv vizite de studiu, care vor contribui la crearea unei viziuni clare în ceea ce privește activitatea unei întreprinderi sociale.

- Advertisement -

În colaborare cu autoritățile publice locale, prin măsurile realizate, va  spori gradul de conștientizare a localnicilor pentru consumul de servici și bunuri de la întreprinderile sociale, ceea ce va genera un impact social – economic.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md