Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a apărut extrem de slăbit, luni, în cursul unei noi audieri în tribunal, la care a participat prin legătură video, dintr-un spital, pentru prima dată din luna februarie.
Mihail Saakașvili, a cărui stare de sănătate pare să se fi deteriorat semnificativ, și-a reiterat nevinovăția și a cerut, de asemenea, liderilor georgieni să îl lase să „dezbată deschis” cu ei, astfel încât „oamenii să poată decide cine are dreptate și cine greșește”.

„Dacă este nevoie, puneți-mi o brățară electronică, (…) dar nu împiedicați poporul georgian să facă propria alegere”, a declarat Saakașvili, subliniind că își va continua activitățile politice dacă va fi eliberat.
Saakașvili l-a acuzat, de asemenea, pe președintele parlamentului, Șalva Papuașvili, pentru starea sa fizică actuală, ridicându-și tricoul pentru a-și arăta corpul extrem de slăbit.
Right now, Russia is killing Ukrainian citizen Mykhailo Saakashvili at the hands of the Georgian authorities.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) July 3, 2023
We have repeatedly called on the official Tbilisi to stop this abuse and agree on Saakashvili's return to Ukraine. Our partners, in coordination with Ukraine, have also… pic.twitter.com/Gzvl4zJPR1
Apariția în instanță l-a determinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să ceară eliberarea imediată a lui Saakașvili, care este și cetățean ucrainean. „În acest moment, Rusia îl ucide pe cetățeanul ucrainean Mihailo Saakașvili cu mâinile autorităților georgiene”, a scris Zelenski, într-un mesaj pe Twitter.
„Fac încă o dată apel la autoritățile georgiene să îl predea pe cetățeanul ucrainean Mihail Saakașvili Ucrainei pentru a primi tratamentul și îngrijirea necesare. Și fac apel la partenerii noștri să abordeze, nu să ignore, această situație și să salveze această persoană. Niciun guvern din Europa nu are dreptul de a executa oameni: Viața este o valoare europeană de bază”, a spus liderul de la Kiev.
La indicațiile lui Zelenski, ministerul ucrainean de Externe l-a convocat, luni seara, pe ambasadorul georgian la Kiev, cerându-i să părăsească Ucraina în termen de 48 de ore pentru consultări la Tbilisi pe această temă.
Mai târziu, într-o apariție televizată, ministrul de externe Dmitro Kuleba a declarat că, în diplomație, „această măsură extrem de dură, dar guvernul georgian o merită”. Totodată, Kuleba a acuzat actuala putere de la Tbilisi că „distruge” relațiile cu Kievul.
Potrivit lui, autoritățile georgiene „ar dori cu adevărat ca el (Saakașvili – n.r.) să moară”, fiind mânate de „ură” și „răzbunare”. „Dacă ei (autoritățile georgiene – n.r.) îl consideră pe Saakașvili drept o amenințare pentru politica internă a țării, lăsați-l să plece din Georgia, lăsați-l să trăiască liniștit în Ucraina sau în altă țară. Și continuați să vă apropiați de Rusia, dacă așa doriți. Însă noi vedem o politică oarbă, pur și simplu atroce – să fie adus până la moarte”, a declarat Kuleba, citat de presa ucraineană.
Politicianul în vârstă de 55 de ani se află în detenție de la întoarcerea sa în Georgia, în ajunul alegerilor locale din 2021. Susținătorii săi și forțele de opoziție au organizat mai multe acțiuni de protest, cerând eliberarea sa imediată.
Uniunea Europeană și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu deteriorarea stării de sănătate a lui Saakașvili.

