18°C
Cer senin
Top știri

Copil de 2 ani dispărut de acasă căutat o noapte întreagă de poliție

Un copil de 2 ani a fost căutat de oamenii legii mai bine de opt ore, după ce mama copilului a telefonat la 112, anunțând dispariția acestuia. Incidentul s-a produs în raionul Călărași, în noaptea de 12 spre 13 mai.

Poliția a stabilit că mama copilului a lăsat fetița împreună cu frățiorul de 4 ani în supravegherea buneilor, iar ea a plecat la muncă în câmp. Întrebată de polițiști, mama copiilor a spus că s-a întors acasă spre seară, unde a consumat alcool cu o vecină, iar la ora de culcare a observat că unul din copii lipsește. Buneii, de asemenea au fost găsiți în stare de ebrietate.

Acțiunile de căutare au durat toată noaptea, angajații poliției mobilizându-se de comun cu localnicii și autoritățile publice locale. Abia dimineață, în jurul orei 8.00, fetița a fost găsită, într-o fâșie forestieră la o distanță de peste un kilometru de la casă părintească.

Copila, careva traume vizibile nu avea, dar totuși a fost transportată urgent la Spitalul Raional din Călărași, pentru îngrijiri medicale.

Autoritatea tutelară locală împreună cu angajații INSP vor întreprinde măsurile necesare pentru a asigura protecția copilului.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
18 °C
Cer senin Simte ca 17°C
Umiditate 51%
Vânt 3 km/h SV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
35°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
29°C
0%