10°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Încă patru polițiști de frontieră vor fi judecați în dosarul mitei la Aeroport pentru teste COVID false

 Încă patru polițiști de frontieră vor fi judecați pentru corupere pasivă în dosarul mitei la Aeroport pentru teste COVID false, transmite MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, cauza penală a fost inițiată în iunie 2021. În cadrul acesteia figurează 15 angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care sunt cercetați pentru pretindere de mită, sume cuprinse între 50-100 de euro, de la pasagerii care plecau din țară și în privința cărora apăreau suspiciuni de deținere și prezentare a testului PCR COVID-19 cu semne de falsificare.

Anterior, alte șapte persoane au fost trimise în judecată, iar în privința unui polițist instanța deja a emis sentință de condamnare, aplicându-i o pedeapsă sub formă de amendă în sumă de 250 mii de lei (circa 12 500 de euro), 8 ani de privare de dreptul de a ocupa funcții publice în cadrul MAI și închisoare cu suspendare condiționată pe un termen de 5 ani.

În total, 11 persoane din 15 au ajuns în judecată, alte patru fiind scoase de sub urmărire penală, dar în privința cărora au fost inițiate proceduri contravenționale pentru primire de recompensă nelegitimă sau de folos material.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 97%
Vânt 2 km/h SE
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
12°C
0%
Lun
11°C
100%
Mar
15°C
35%
Mie
16°C
0%
Joi
15°C
0%