24°C
Cer senin
Top știri

Intervenție de amploare a pompierilor IGSU în capitală: nivel sporit de alertă la un incendiu izbucnit într-un depozit cu produse alimentare

În dimineața zilei de 7 ianuarie 2026, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea unui incendiu de proporții izbucnit într-un depozit cu produse alimentare, situat pe strada Mihai Viteazul nr. 15A, în municipiul Chișinău.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:03, iar potrivit informațiilor preliminare, încăperile depozitului erau cuprinse de flăcări. La fața locului au fost mobilizați peste 70 de salvatori și pompieri, care au intervenit cu 13 autospeciale de stingere.

Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că depozitul, cu o suprafață totală de aproximativ 15.000 de metri pătrați, a fost afectat de incendiu. În urma arderii, circa 5.000 de metri pătrați au fost distruși, iar restul suprafeței de 10.000 de metri pătrați este protejată în prezent de pompieri pentru a preveni extinderea focului.

Pentru eficientizarea intervenției au fost create trei sectoare de luptă, unde salvatorii desfășoară misiuni complexe de stingere și localizare a incendiului. Până la acest moment nu au fost raportate victime.

Totodată, circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează să fie stabilite de către Laboratorul Experimental Antiincendiar, care a demarat deja cercetările la fața locului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
24 °C
Cer senin Simte ca 24°C
Umiditate 36%
Vânt 8 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
24°C
0%
Mar
33°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
26°C
0%