19°C
Cer acoperit de nori
Top știri

La Haragîș, Cantemir, vor fi astăzi comemorați membrii echipajului SMURD Iași, care au murit în catastrofa aviatică din 2016

Members of the SMURD Emergency Rescue Team 347 from Iasi, Romania 2017

Locuitorii raionului Cantemir și din întreaga țară sunt invitați să-i comemoreze pe cei patru salvatori SMURD care, pe 2 iunie 2016, și-au pierdut viața în timpul unei misiuni de salvare pe teritoriul Republicii Moldova. Ceremonia va avea loc la ora 13:00, la Complexul Memorial Haragîș, locul unde s-a produs tragicul accident, și este organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

În urmă cu nouă ani, elicopterul SMURD a căzut într-o pădure de lângă satul Haragîș, raionul Cantemir, după ce salvase un pacient și se îndrepta spre Cahul pentru a ajuta o altă persoană grav bolnavă. Condițiile meteo nefavorabile au dus la prăbușirea aeronavei, soldată cu moartea celor patru membri ai echipajului: pilotul Ilie Doru Gavril, copilotul Constantin Voicu Șocae, medicul Mihaela Dumea și asistenta medicală Adrian-Gabriel Sandu.

În semn de respect, aceștia au fost decorați post-mortem de către președinții României și Republicii Moldova și au primit titlul de cetățeni de onoare ai municipiului Iași. Un memorial ridicat în localitate le păstrează vie amintirea, iar în fiecare an, colegii și localnicii le aduc un omagiu și recunoștința lor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 18°C
Umiditate 49%
Vânt 14 km/h NE
Presiune 1034 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
18°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
20°C
0%