fbpx
8 C
Бэлць
duminică, mai 12, 2024

Lilia Dabija îndeamnă primarii să beneficieze de programul „Satul European Expres”

Citește și:

Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, face apel către primari să depună dosarele pentru a beneficia de fonduri în cadrul programului Satul European Expres”, lansat de președinta Maia Sandu. Potrivit reprezentantei Guvernului, valoarea maximă a unui proiect este de 450 de mii de lei, iar perioada de implementare este de 6 luni. Lilia Dabija se arată convinsă că într-o perioadă scurtă de timp pot fi implementate proiecte care vor contribui la dezvoltarea și modernizarea localităților, notează IPN.

Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că în cadrul programului „Satul European”, din cele 496 de proiecte aprobate spre finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, 100 au ajuns la final, iar peste 100 de mii de oameni deja au parte de beneficiile proiectelor de dezvoltare locală.

„Nu ne-am oprit aici pentru că am văzut interesul sporit al cetățenilor și a reprezentanților APL-urilor pentru acest program. De aceea, venim cu un alt proiect – „Satul European Expres”. Cele două elemente distinctive dintre „Satul European” și „Satul European Expres” se referă la durata de implementare, criteriile de eligibilitate, dar și valoarea pentru care pot aplica APL-urile. Dacă în cadrul „Satului European” termenul de implementare este de la 12 -18 luni, pentru „Satul European Expres” avem o perioadă redusă de până la 6 luni”, a spus Lilia Dabija în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova.

Lilia Dabija spune că pentru programul „Satul European Expres” a fost simplificată procedura de înscriere în concurs a proiectelor, aplicanții având posibilitatea să pregătească dosarele în termeni restrânși, cu un set minim de acte.

„Valoarea proiectelor ce vor fi finanțate în cadrul programului „Satul European Expres” este de până la 450 de mii de lei. Domeniile de intervenție sunt infrastructura tehnico-edilitară, e vorba de proiecte de instalare a iluminatului public. Cel de-al doilea domeniu pentru care va putea fi solicitată asistența vizează îmbunătățirea și renovarea infrastructurii sociale, reabilitarea clădirilor publice, creșterea măsurilor de performanță energetică, construcția și reconstrucția edificiilor sportive. Și nu în ultimul rând, reabilitarea unor obiective istorice. Fiecare primărie poate depune doar pentru un singur proiect, pentru că ne-am propus să asigurăm participarea tuturor APL-urilor de nivelul întâi din țară. Ne dorim împreună să reabilităm școli, grădinițe, case comunitare, case de cultură. Îndemn primarii să beneficieze și de acest nou program, a mai spus ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Grație programului Satul European” peste 20 de mii de persoane au obținut acces la apă potabilă, iar aproape 34 de mii beneficiază de iluminat public. Totodată, au fost renovate sau dotate 14 grădinițe, modernizate 9 gimnazii, 3 licee și 18 centre culturale. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Recensământ 2024: Cinci raioane și un municipiu din nordul țării întâmpină dificultăți la recenzare

Biroul Național de Statistică anunță că până la finele zilei de 9 mai 2024, în cadrul Recensământului populației și...

/VIDEO/ Asistenții medicali, alături de pacienți la bine și greu. Cum a evoluat medicina în ultimii 40 de ani

DINA ARSENII, asistent medical, secția ATI: „Copilăria mea a fost într-o familie de țărani, cu mulți copii. Pe vremea...
  sursa: cursbnm.md