fbpx
10.4 C
Бэлць
miercuri, aprilie 17, 2024

Mamele soldaților ruși mobilizați de Putin cer Parlamentului retragerea armatei ruse din Ucraina

Citește și:

Un grup de mame ale unor soldați ruși s-au alăturat unui grup de activiste feministe pentru a cere retragerea trupelor Moscovei din Ucraina, lansând o petiție online duminică. Această campanie, iniţiată de asociaţia Rezistenţa Feministă Anti-Război coincide cu Ziua Mamei în Rusia, relatează CNN, citat de Hotnews.

Petiţia a fost publicată pe Change.org şi se adresează membrilor comisiilor de specialitate din Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, camera superiară a Legislativului rus.

Documentul a adunat până duminică seara peste 1.500 de semnături, potrivit News.ro.

„De nouă luni, aşa-zisa operaţiune militară specială continuă şi aduce distrugere, suferinţă, sânge şi lacrimi”, denunţă autorii petiţiei.

„Tot ceea ce se întâmplă în Ucraina şi Rusia ne îngrijorează sufletele. Indiferent de naţionalitate, religie sau statut social, noi suntem – mamele din Rusia – unite într-o singură dorinţă: să trăim în pace şi armonie, să ne creştem copiii sub un cer paşnic şi să nu ne fie frică pentru viitorul lor”, se arată în document.

„În multe regiuni, familiile mobilizaţilor sunt nevoite să colecteze echipament pentru bărbaţii lor trimişi să moară, să cumpere totul, pe propria cheltuială, inclusiv veste antiglonţ. Cine va susţine familiile care şi-au pierdut susţinătorii? Ştim răspunsul. Toate aceste greutăţi vor fi o povară suplimentară pe umerii mamelor!”, se arată în petiţie.

Mamele recruţilor şi militarilor mobilizaţi, se arată în acest apel, sunt „obligate să bată în mod umilitor la uşile administraţiilor oraşelor” pentru a încerca să-şi aducă bărbaţii acasă.

Ele organizează pichete, scriu apeluri colective, depun petiţii, dar „nimeni nu le aude”.

„Suntem împotriva participării fiilor, fraţilor, soţilor şi taţilor noştri la asta. Datoria voastră este să apăraţi drepturile şi libertăţile mamelor şi copiilor. Ar trebui să nu închideţi ochii la toate aceste lucruri”, îi îndeamnă autorii petiţiei pe parlamentarii

Mame şi soţii ale soldaţilor ruşi mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina se reunesc în toată Rusia de câteva săptămâni şi cer prin mesaje video difuzate pe canale de internet în limba rusă ca preşedintele Vladimir Putinsă le ajute fiii și soții.

Presa de stat din Rusia a difuzat imagini înregistrate cu președintele rus Vladimir Putin de la o întâlnire cu mamele soldaților ruși mobilizați în războiul din Ucraina, într-o încercare de a liniști femeile care și-au pierdut sau riscă să își piardă copiii sau soții în conflictul început de Rusia. În schimb, Ukrainska Pravda relatează că femeile care au fost prezente la întâlnirea cu Putin sunt de fapt din structurile proguvernamentale.

De altfel, Olga Ţukanova, mama unui tânăr care îşi efectuează serviciul militar care a venit special la Moscova din oraşul Samara, situat la 900 km est, cu speranţa că va fi primită la Kremlin, spune că nu a fost primită de Putin.

Putin va întâlni ”mame scoase din mâneca sa, care vor pune întrebări adecvate şi îi vor mulţumi, ca de fiecare dată”.

„Cred că ei se tem că i se va pune întrebări incomode. Dar el trebuie să rezolve problema!”, afirmă ea.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Ploi pe întreg teritoriul țării. Câte grade vor fi astăzi

Pentru astăzi, 17 aprilie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ploi pe întreg teritoriul țării. În Nord se așteaptă temperaturi de...

Un ucrainean torturat de ruși cu electroșocuri a depus o plângere pentru crime de război în Argentina

Un ucrainean a depus o plângere penală la un tribunal din Argentina împotriva forțelor de ocupație ruse care l-au...
  sursa: cursbnm.md