8.8 C
Бэлць
marți, aprilie 29, 2025

Ministerul Muncii și Protecției Sociale va oferi plăți unice pentru specialiștii din domeniul asistenței sociale

Citește și:

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova va acorda, în luna martie 2025, plăți unice pentru specialiștii din domeniul asistenței sociale, care au un rol esențial în implementarea reformei RESTART.

Această măsură are ca scop recunoașterea și recompensarea eforturilor depuse de angajații din prima linie, care zilnic muncesc cu dedicare pentru a sprijini cele mai vulnerabile categorii de cetățeni.

Astfel, vor beneficia de acest spor:

- Advertisement -

– 1007 Asistenți Sociali Comunitari din subordinea Ministerului, care vor primi o plată unică de 8000 lei.

– 1648 Lucrători Sociali din subordinea Ministerului, care vor primi o plată unică de 2500 lei.

– 150 membri ai Echipelor Mobile din subordinea Ministerului, care vor primi o plată unică de 8000 lei.

– 455 Asistenți Parentali Profesioniști și specialiștii din Serviciul Casă de copii de tip familial, care vor primi o plată unică de 8000 lei.

Mă bucur să anunț un sprijin suplimentar pentru persoanele care activează zilnic în prima linie în sistemul de asistență socială. Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc încă o dată pentru dedicația și rezultatele de care dau dovadă. Ei sunt adevărații piloni ai sistemului nostru de protecție socială, iar prin munca lor continuă, contribuie direct la îmbunătățirea vieții celor mai vulnerabili cetățeni. Le mulțumesc pentru angajamentul lor și sunt extrem de mândru de colegii mei”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Menționăm, că și anul trecut, cu suportul partenerilor de dezvoltare, 9 751 de angajați ai instituțiilor din domeniul social, au primit un spor salarial din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Atac cu drone în Ucraina, în apropierea graniței cu România. Oamenii din Tulcea au primit mesaj RO-ALERT

Un mesaj RO-ALERT a fost transmis luni noaptea populației din județul Tulcea, având în vedere atacurile cu drone ale...

/FOTO/ Grav accident în raionul Briceni: un tânăr și-a pierdut viața, iar șoferul era băut la volan

În dimineața zilei de 28 aprilie, în jurul orei 05:29, un accident rutier grav a avut loc în localitatea...
  sursa: cursbnm.md