8.1 C
Бэлць
vineri, noiembrie 14, 2025

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a demisionat

Citește și:

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a demisionat oficial, printr-o scrisoare adresată premierului Rishi Sunak, după anunţul făcut de cancelaria prim-ministrului, informează Reuters.

Guvernul de la Londra l-a desemnat deja ca succesor al lui Wallace pe Grant Shapps, fost ministru al energiei.

Wallace, care a jucat un rol important în susţinerea Ucrainei în faţa invaziei ruse, şi-a oferit în continuare sprijinul pentru guvern, dar l-a avertizat pe Sunak să nu considere apărarea o „cheltuială discreţionară” şi să nu reducă bugetul alocat acestui sector.

- Advertisement -

El anunţase de luna trecută că intenţionează să îşi depună demisia şi că nu va mai candida pentru un loc în parlament la următoarele alegeri.

În vârstă de 53 de ani, Wallace a făcut parte din guvernul Regatului Unit timp de opt ani, dintre care patru la Ministerul Apărării.

În scrisoarea către prim-ministru, el a reamintit că a fost ales deputat în 2005 şi „după atâţia ani este timpul să mă dedic aspectelor vieţii pe care le-am neglijat şi să explorez noi oportunităţi”. De asemenea, el a susţinut că „Ministerul Apărării este pe cale să ajungă din nou de clasă mondială, cu oameni de clasă mondială” şi a adăugat: „Ştiu că sunteţi de acord cu mine că nu trebuie să revenim la vremurile în care apărarea era considerată de guvern o cheltuială discreţionară, iar economiile se făceau prin tăieri”.

Considerat un susţinător puternic al creşterii cheltuielilor pentru apărare, Wallace sperase că ar putea să devină succesorul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al NATO, dar mandatul acestuia a fost prelungit cu un an.

Sunak a elogiat activitatea ministrului demisionar, menţionând în răspunsul către acesta: „V-aţi servit ţara în trei din cele mai solicitante posturi din guvern: ministrul al apărării, ministru pentru securitate şi ministru pentru Irlanda de Nord. Vă înţeleg foarte bine dorinţa de a vă retrage după opt ani de îndeplinire a îndatoririlor ministeriale”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Un sfert de secol de sprijin pentru femei și familii vulnerabile la Bălți

Asociația „Onoarea și Dreptul Femeii Contemporane” din Bălți a marcat 25 de ani de activitate, perioadă în care a oferit sprijin femeilor aflate în situații vulnerabile și familiilor din nordul țării. Membrii echipei și voluntarii spun că munca lor a evoluat în timp, iar comunitatea pe care au creat-o rămâne esențială pentru persoanele care solicită ajutor.

CEC va tipări aproape 39 de mii de buletine de vot pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025

Comisia Electorală Centrală va tipări 38 975 buletine de vot pentru alegerile locale noi care vor avea loc duminică,...
  sursa: cursbnm.md