fbpx
12.5 C
Бэлць
vineri, mai 10, 2024

Ministrul Buzu către cei nemulțumiți de categoria de vulnerabilitate atribuită: „Cu răbdare o să depășim această perioadă rece a anului”

Citește și:

Cele mai multe gospodării, care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md, s-au încadrat în categoria de vulnerabilitate extremă, foarte ridicată și ridicată. Precizarea a fost făcută de Ministerul Muncii și Protecției Sociale pe 6 decembrie. Fără vulnerabilitate energetică sunt 0,4% din numărul total al gospodăriilor înregistrate pe platformă. Ministrul Alexei Buzu i-a îndemnat pe cei care nu sunt de acord cu categoria în care au fost încadrați să contacteze Ministerul, asistenții sociali sau bibliotecarii. „Cu răbdare o să depășim această perioadă rece a anului”, a menționat oficialul, scrie newsmaker.md

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a declarat că majoritatea gospodăriilor casnice, înregistrate pe platforma compensatii.gov.md, s-au încadrat în categoria de vulnerabilitate extremă, foarte ridicată și ridicată.

Din cele 719 381 gospodării înregistrate în sistem până pe 25 noiembrie curent, 243 729 gospodării sau 33,9% au atribuită categoria de vulnerabilitate energetică foarte ridicată, 232 746 gospodării sau 32,4% – categoria de vulnerabilitate energetică ridicată și la 105 055 gospodării sau 14,6%, categoria de vulnerabilitate energetică extremă”, a comunicat Ministerul.

În categoria de vulnerabilitate energetică medie se află 10,7% din gospodăriile înregistrate, în categoria de vulnerabilitate energetică scăzută – 6,3%, în categoria de vulnerabilitate energetică primară – 1,8%, iar fără vulnerabilitate energetică sunt doar 0,4% din numărul total al gospodăriilor înregistrate pe platforma compensatii.gov.md.

Datele mai arată că 457 913 gospodării s-au înregistrat pentru a primi doar compensații în factură, 261 468 gospodării s-au înregistrat pentru a primi și plata monetară de 800 lei/lunar, iar 86 404 gospodării vor beneficia și de plată monetară și de compensații în factură.

Majoritatea beneficiarilor de compensație în factură sunt în categoria de vulnerabilitate energetică ridicată și foarte ridicată, iar a celor care vor primi plata monetară lunară sunt în categoria de vulnerabilitate energetică foarte ridicată și extremă”, a precizat Ministerul.

În total, 91,5% din toate gospodăriile casnice care s-au înregistrat în sistemul informațional până pe 25 noiembrie curent, se încadrează în categoriile de vulnerabilitate energetică extremă – medie.

În timpul unor declarații de presă, ministrul muncii și protecției sociale Alexei Buzu a venit cu un mesaj inclusiv către cei „care nu sunt de acord cu categoria în care au fost încadrați”.

Ceilalți cetățeni care nu sunt de acord cu categoria în care au fost încadrați, pentru acei cetățeni care au în continuare neclarități, care au identificat anumite probleme, îi rugăm să ne contacteze – să contacteze asistentul social sau bibliotecarul – și echipa noastră de la Minister va oferi tot suportul necesar. Cu răbdare, cu grijă unul față de altul o să depășim această perioadă rece a anului”, a conchis oficialul.

Platforma compensatii.gov.md este deschisă pentru înregistrare și cetățenii pot depune în continuare cereri pentru solicitarea compensațiilor la energie, până pe data de 25 a fiecărei luni din perioada rece a anului (noiembrie 2023-martie 2024). Compensațiile vor fi acordate începând cu luna în care a fost depusă cererea. În acest sezon rece, vor beneficia de compensații doar gospodăriile care se înregistrează în sistemul informațional.

***

Pentru consumatorii casnici, care vor beneficia doar de compensații în factură, statul va compensa un volum maxim de 180 m3/lună pentru gazele naturale, iar prețurile finale, achitate de consumatori în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică, vor varia între 12 și 17 lei.

Categoria de vulnerabilitate energeticăPrețul achitat în limita plafonului (2023-2024)
Extremă12 lei/m3 *
Foarte ridicată12,2 lei/m3*
Ridicată12,4 lei/m3
Medie12,6 lei/m3
Scăzută17 lei/m3
PrimarăPreț reglementat/prețul furnizorului (18,07 lei/m3)
Fără vulnerabilitatePreț reglementat/prețul furnizorului (18,07 lei/m3)

Energia termică va fi compensată pentru un volum maxim de 1,3 Gcal/lună, prețul compensat variind între 1450 și 2900 de lei/Gcal.

Categoria de vulnerabilitate energeticăTarif achitat în limita plafonului (2023-2024)
Extremă1450 lei / GCal*
Foarte ridicată1475 lei / GCal*
Ridicată1500 lei / GCal
Medie1525 lei / GCal
Scăzută2100 lei / GCal
Primară2900 lei / GCal
Fără vulnerabilitateTarif reglementat (3457 lei/Gcal – Termoelectrica)

Compensația pentru energia electrică va fi acordă pentru un volum maxim consumat de 1 500 kWh pe lună, iar prețurile finale vor fi cuprinse între 1,54 și 2,54 lei/kWh.

Categoria de vulnerabilitate energeticăPrețul achitat în limita plafonului (2023-2024)
Extremă1,54 kWh / kWh
Foarte ridicată1,74 kWh / kWh
Ridicată1,94 kWh / kWh
Medie2,14 kWh / kWh
Scăzută2,34 kWh / kWh
PrimarăPreț reglementat (2,39 lei/kWh – Premier Energy 2,54 lei/kWh – FEE Nord)
Fără vulnerabilitatePreț reglementat (2,39 lei/kWh – Premier Energy 2,88 lei/kWh – FEE Nord)

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Au sărbătorit „din plin” de 9 mai. Cum au comemorat victimele celui de-al doilea Război Mondial mai mulți oameni din nordul țării

Comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial s-a transformat într-o celebrare exuberantă în nordul țării, unde mai mulți oameni...

O fetiță născută fără auz şi l-a recăpătat datorită unei terapii revoluţionare

O fetiţă de un an și jumătate din Marea Britanie şi-a dobândit simţul auzului după ce a devenit prima...
  sursa: cursbnm.md