Procuratura Generală a anunțat marți, 29 iulie 2025, că printr-o decizie definitivă, a fost dispusă confiscarea în folosul statului a unei unități de transport conduse de un bărbat aflat în stare de ebrietate alcoolică avansată și fără permis de conducere.
Cazul, gestionat de Procuratura Hîncești, Oficiul Ialoveni, marchează prima confiscare oficială a unui automobil în asemenea circumstanțe.
Potrivit sentinței, fapta a avut loc în 2023, când inculpatul, fără permis și sub influența alcoolului (1,01 mg/l în aerul expirat), a condus aceeași mașină confiscată acum. Permisul îi fusese anterior anulat pentru fapte similare. În 2022, același bărbat a provocat un accident, rănind o persoană.
Judecătorii l-au condamnat la 6 luni de închisoare în regim semi-deschis, cu posibilitatea de a ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție.
Procuratura subliniază că va folosi toate pârghiile legale pentru a combate fenomenul conducerii în stare de ebrietate, în efortul de a crește siguranța pe drumurile publice.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

