fbpx
17 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

Procedura de import a produselor din Ucraina, simplificată. Ce au mai decis autoritățile

Citește și:

Costurile de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru refugiați (aflate în subordinea autorităților publice centrale), vor fi acoperite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Ministerul Finanțelor va aloca resursele necesare pentru funcționarea centrelor, care se află în gestiunea primăriilor locale, în baza solicitărilor centralizate și prezentate de către MMPS. O decizie în acest sens, a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Începând cu 29 martie, Agenția Națională Asistență Socială (ANAS) va autoriza deschiderea noilor Centre de plasament temporar pentru refugiați cu condiția că cele existente într-o unitate administrativ-teritorială să fie ocupate în proporție de cel puțin 90%. Membrii comisiei au mai decis și acordarea unor măsuri de suport pentru cetățenii Republicii Moldova care au emigrat autorizat sau au locuit o perioadă îndelungată de timp în Ucraina și s-au reîntors în Republica Moldova din cauza războiului, dar nu au rude, prieteni, bunuri și proprietăți în țară. Aceștia vor beneficia de asistență, inclusiv cazare temporară în centrele de plasament pentru refugiați. Documentele confirmative în acest sens sunt pașaportul cetățeanului Republicii Moldova cu mențiunea emigrării autorizate în Ucraina sau permisul de ședere permanent în Ucraina.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii CSE au decis instituirea prezenței în Republica Moldova a Programului Alimentar Mondial (PAM) și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR). Totodată, organizațiile menționate vor beneficia de o procedură simplificată de import a ajutoarelor umanitare. După încheierea stării de urgență, Guvernul va încheia, suplimentar, Acorduri cu PAM și CICR privind statutul și activitatea acestora în Republica Moldova.

O altă prevedere ține de simplificarea procedurii de import a produselor din Ucraina. Astfel, pe perioada stării de urgență, certificatele de origine a mărfurilor forma CT-1 eliberate de autoritățile din Ucraina, pot fi prezentate și sub formă de copie pe hârtie sau în format electronic, având aceeași validitate ca și originalele acestora.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VOX POP/ Potrivit statisticilor salariul bărbaților este cu 15,5 mai mare decât al femeilor. Ce zic bălțenii despre această discrepanță

Potrivit BNS, în 2022, femeile au câștigat, în medie, cu 15,5 % mai puțin decât bărbații https://youtu.be/kmvN_R5o6RI „Lucrezi fizic mai greu...

/DOC/ VIDEO/ Maxim Calmațui, câștigătorul concursului pentru șefia DRCD, învinuit de fals în acte

Maxim Calmațui, învingătorul concursului pentru șefia DRCD a fost învinuit de fals în acte de mai mulți consilieri. Consilierul Partidului...
  sursa: cursbnm.md