Inspectorii de mediu din Briceni au desfășurat recent razii în teritoriu pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori. În urma controalelor efectuate, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației de mediu.
Potrivit Inspectoratului de Mediu, pe traseul Lipcani–Șirăuți au fost depistați patru pini cărora le-au fost tăiate crengile de către proprietarii unei gospodării, sub pretextul că acestea ar fi încurcat.
Autoritățile precizează că orice intervenție neautorizată asupra arborilor din spațiile verzi constituie încălcare a prevederilor legale privind protecția mediului.
Pentru faptele comise, persoanele responsabile au fost sancționate contravențional, fiind aplicate amenzi și calculat prejudiciul cauzat mediului, care urmează să fie achitat.
Conform legislației în vigoare, tăierea ilegală a arborilor și arbuștilor, vătămarea acestora sau defrișarea fără autorizația autorităților administrației publice locale, coordonată cu autoritățile de mediu, constituie contravenție.



Amenda prevăzută de lege este: – între 2 500 și 5 000 de lei pentru persoane fizice; – între 15 000 și 25 000 de lei pentru persoane juridice.
Inspectoratul de Mediu îndeamnă cetățenii să respecte cadrul legal și să solicite autorizațiile necesare înainte de a interveni asupra arborilor și arbuștilor din spațiile verzi, pentru a evita sancțiunile și a contribui la protejarea patrimoniului natural.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

