fbpx
11.7 C
Бэлць
marți, mai 14, 2024

Reacția Moscovei la solicitarea SIS de a bloca 22 de site-uri în Moldova: O încălcare flagrantă

Citește și:

„Atitudine rusofobă” și „un pas dușmănos deschis față de Rusia”, luat „pe fundalul ratingului scăzut al candidaților actualelor autorități” în alegerile locale generale din 5 noiembrie. Astfel a reacționat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova de a bloca 22 de site-uri, printre care Pervîi Canal, NTV și RTR-Planeta, scrie newsmaker.md. 

„Serviciul de Informații și Securitate al Moldovei a decis blocarea accesului în republică la 22 portaluri de știri în limba rusă”, a declarat Zaharova, adăugând că „sub interdicție au nimerit site-urile celor mai mari canale de știri rusești, inclusiv 1tv.ru, ntv.ru, rt.com, vesti.ru și altele”.

Zaharova a numit decizia „un pas dușmănos deschis față de Rusia”, dar și „o altă manifestare a cursului nesocotit anti-rus al Chișinăului”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a amintit și despre deciziile anterioare ale Chișinăului de a bloca mai multe portaluri.

„Scopul pe termen mediu al unei astfel de politici – eliminarea conținutului și mass-media în limba rusă din spațiul informațional al Republicii Moldova”, a adăugat Zaharova.

Potrivit Mariei Zaharova, „semnificativ este faptul că decizia de blocare a 22 de portaluri a fost luată cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile locale generale din 5 noiembrie din Moldova” dar și „pe fundalul ratingului scăzut al candidaților actualelor autorități”.

„Se pare că Chișinăul oficial, care acuză în mod nedovedit Rusia că se amestecă în campania electorală, încearcă în acest fel să-și îmbunătățească situația”, a menționat ea, adăugând că „blocarea masivă a accesului la portalurile de știri în limba rusă este o încălcare flagrantă a autorităților moldovenești”. Potrivit Mariei Zaharova, autoritățile ar încălca „libertatea de exprimare și drepturile propriilor cetățeni de a accesa informațiile în limba rusă, pe care o vorbesc marea majoritate a moldovenilor”.

Ea a mai spus că „locuitorilor republicii li s-a arătat din nou că pentru Chișinăul oficial sunt pe primul loc considerentele oportuniste și atitudinile rusofobe ale curatorilor occidentali, și nu interesele poporului moldovenesc”.

SIS a solicitat pe 24 octombrie blocarea mai multor site-uri. „A fost completată lista surselor cu conținut online care alterează, în condiţiile stării de urgenţă, aprobate prin Hotărârea Parlamentului nr. 41/2022, conţinutul informaţiilor difuzate în spaţiul public, provenite de la autorităţile publice din statul aflat în conflict militar şi recunoscut drept stat agresor”, au anunțat reprezentanții Serviciului.

Potrivit SIS, „ordinul ce conţine indicații cu caracter obligatoriu a fost transmis furnizorilor de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate”.

Cele 22 de site-uri sunt:

https://1tv.ru;

https://ntv.ru;

https://rt.com;

https://russian.rt.com;

https://tvzvezda.ru;

https://radiozvezda.ru;

https://tvc.ru;

https://ren.tv;

https://mirtv.ru;

https://mir24.tv;

https://vgtrk.ru;

https://vgtrk.com;

https://tsargrad.tv;

https://rtr-planeta.com;

https://5-tv.ru;

https://vesti.ru;

https://spastv.ru;

https://radiovesti.ru;

https://radiomayak.ru;

https://smotrim.ru;

https://m24.ru;

https://360tv.ru.

De la începutul anului curent, SIS a dispus blocarea și altor site-uri. Pe 22 martie, au fost blocate portalurile:

sputniknews.ru;

md.sputniknews.ru

sputniknews.com;

md.sputniknews.com;

ro.sputniknews.com.

În luna februarie, a fost blocat portalul rubaltic.ru.

În luna ianuarie, au fost blocate portalurile eadaily.com și bloknot.ru.

În aprilie, SIS a dispus blocarea a încă trei site-uri:

politnavigator.net;

politnavigator.news;

news-front.info.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Un copil de 13 ani din Ocnița, a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Un minor de 13 ani din orașul Ocnița, a ajuns la spital, după ce a fost pălit de o...

/VIDEO/ Care sunt produsele care s-au scumpit în luna aprilie. Indicii prețurilor de consum în Republica Moldova

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică prețurile medii de consum în aprilie 2024 s-au majorat față de: luna martie...
  sursa: cursbnm.md